Cătălin Chirilă, după ce nu a ajuns în finala pentru medalii şi a terminat pe locul 9: Sunt sigur că nu asta e valoarea mea. M-am împotrivit vremii astăzi şi am primit o lecţie

Cătălin Chirilă a declarat, vineri, după ce în semifinalele probe de canoe simplu 1.000 m s-a clasat pe un loc care nu i-a permis calificarea în finala pentru medalii şi apoi, în finala B, a încheiat pe primul loc, că a avut probleme din cauza vântului.

“Concluziile cred că le voi trage după de se vor răci puţin lucrurile. La prima vedere nu am reuşit să mă adaptez vremii, m-a surprins neplăcut. S-a întâmplat să fie vântul de spate dreapta. Sunt sigur că nu asta e valoarea mea. Ştiu că puteam da mai mult. Nu am reuşit să-i dau bărcii cât puteam eu. Nu sunt un sportiv care are un start puternic, trebuie să menţionez că m-am ţinut excelent de tactică, totul a fost conform planului, l-am ajuns pe adversari, dar în ultima parte valurile au fost puţin mai mari şi mi-au dat probleme. Mi-au schimbat ritmul, direcţia… Se pare că nimeni nu se poate pune cu vremea. M-am împotrivit vremii astăzi şi am primit o lecţie”, a spus Chirilă la TVR.

El a precizat că a “tras linie” după semifinală. “Îmi place să cred că asta (finala B) este prima cursă după acea linie, după eşec. Mi-am dorit foarte mult o medalie, însă nimic nu e întâmplător în viaţă. Ăsta e sportul”.

 

JO – atletism: Jumătate de zi liberă în Botswana după aurul olimpic câştigat de Letsile Tebogo

UPDATE – Ciolacu, întrebat dacă Ciucă i-a oferit un volum din cartea pe care o va tipări: Îmi tot spune de două luni, să mi-l ofere odată/ Nu m-a solicitat pentru prefaţă / Replica lui Ciucă