Europarlamentarul Claudiu Târziu susţine că Nicuşor Dan a reuşit să câştige alegerile prezidenţiale ”mizând totul pe aparenţa sa inofensivă”. Târziu este de părere că, în ciuda etichetei de independent, ”sistemul s-a aliniat” în spatele lui Nicuşor Dan şi l-a susţinut pentru a ajunge la Palatul Cotroceni. ”Nu mă aştept să facă lucruri gravisime, dar nici fapte prea bune”, a declarat Claudiu Târziu, care a refuzat să spună cu cine a votat în finala prezidenţială. ”Am votat principial, gândindu-mă că Dumnezeu nu doarme şi că dacă îngăduie ceva, ştie El de ce”, a explicat eurodeputatul ales pe listele AUR. Claudiu Târziu l-a numit pe George Simion ”un populist clasic, mai degrabă de stânga decât de dreapta”, în timp ce despre Nicuşor Dan nu crede că este ”atât de progresist pe cât lasă să se înţeleagă”.
Insider politic: Ce aşteptări aveţi de la preşedintele Nicuşor Dan?
Claudiu Târziu: Asta este vestea bună: n-am niciun fel de aşteptări! Pentru că domnia sa a câştigat această bătălie mizând totul şi primind votul pentru aparenţa sa inofensivă. Eu nu cred că va face ceva rău neapărat Nicuşor Dan. Sigur că el este prizonierul unui sistem.
Insider politic: Nu credeţi în eticheta de candidat antisistem?
Claudiu Târziu: Nu. În niciun caz. Sistemul s-a aliniat în spatele lui şi l-a susţinut pentru a câştiga. Cu siguranţă că va fi presat de sistem să ia o decizie sau alta. Înţeleg că e un om care se gândeşte mult la o decizie.
Insider politic: Şi asta e bine sau rău?
Claudiu Târziu: Asta este mai degrabă bine decât rău, mai ales în această funcţie. Pentru că o decizie luată la acest nivel cântăreşte foarte mult. Dar, uneori, poate să fie şi rău. Că dacă nu eşti suficient de rapid, pierzi ocazia. În politica externă, oricum lucrurile se fac cu o viziune pe termen lung. În politica de apărare, mai intervin şi urgenţe. Dar în politica de apărare nu eşti iarăşi singur: ai un Stat major, ai specialişti, ai consilieri şi ai aliaţi, deci nu eşti de unul singur. Nu mă aştept să facă lucruri gravisime, dar nici fapte prea bune. Ce mă aştept cu siguranţă de la Nicuşor Dan e să nu facă atâtea călătorii ca Iohannis şi să nu fie la fel de leneş ca Iohannis. Şi deja sunt două lucruri bune.
Insider politic: L-aţi votat pe Nicuşor Dan în turul doi?
Claudiu Târziu: Prefer să nu spun cu cine am votat în turul doi.
Insider politic: Dar aţi votat?
Claudiu Târziu: Am votat principial.
Insider politic: Principial înseamnă că l-aţi votat pe George Simion.
Claudiu Târziu: Am votat principial, gândindu-mă la copiii mei, la copiii din generaţia lor, gândindu-mă că Dumnezeu nu doarme şi că dacă îngăduie ceva, ştie El de ce.
Insider politic: Acum mi se pare că l-aţi votat pe Nicuşor Dan.
Claudiu Târziu: Vedeţi? De aceea prefer să nu răspund. Dacă voiam să o fac, o făceam înainte, pentru a influenţa votul. Dar am spus, am promis că nu mă implic în această campanie şi bine am făcut, pentru că nu era campania mea şi nu era campania noastră. De fapt, s-au luptat acolo două tabere sub steaguri ideologice false. Oamenii respectivi nu cred cu adevărat în ceea ce spun. Nici unul, nici celălalt.
Insider politic: Nu crede Simion în conservatorism?
Claudiu Târziu: Niciodată, nu. George Simion este un populist clasic. Este mai degrabă de stânga decât de dreapta. Întotdeauna a fost aşa. Poate extractul lui social, mediul în care s-a format l-a făcut astfel, dar nu e un om de dreapta.
Insider politic: Iar Nicuşor Dan?
Claudiu Târziu: Nicuşor Dan nu cred că este atât de progresist pe cât lasă să se înţeleagă. Şi ştiţi de ce nu cred? Dintr-un singur motiv.
Insider politic: A fost la referendumul pentru familia tradiţională.
Claudiu Târziu: Exact. Şi pentru asta şi-a pierdut partidul.