UPDATE – Aflat la Varşovia, preşedintele ales Nicuşor Dan s-a întâlnit cu premierul polonez Donald Tusk / Şi Tusk, şi Nicuşor Dan au postat pe reţelele sociale anunţuri şi imagini referitoare la întâlnire – FOTO

Preşedintele ales Nicuşor Dan s-a întâlnit, duminică dimineaţă, la Varşovia, cu premierul polonez Donald Tusk. Anunţul referitor la întâlnire a fost făcut atât de Donald Tusk, pe reţeaua X, cât şi de Nicuşor Dan, pe Facebook, ambii postând imagini.

UPDATE – ””Am ajuns la Varşovia, unde am o primă discuţie cu prim-ministrul Donald Tusk”, a anunţat Nicuşor Dan, postând imagini de la întrevederea cu Tusk.

În timpul campaniei electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Donald Tusk a trimis un mesaj de susţinere în limba română pentru Nicuşor Dan.

 

ŞTIREA INIŢIALĂ – Premierul polonez a postat pe X o fotografie în care apare alături de Nicuşor Dan.

 

 W trwa spotkanie Premiera z Prezydentem Elektem Rumunii .

— Kancelaria Premiera (@PremierRP)

Preşedintele ales Nicuşor Dan se află, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

Premierul polonez Donald Tusk, care l-a susţinut în campanie pe Nicuşor Dan, l-a felicitat, după turul doi, pe câştigătorul alegerilor prezidenţiale din România, printr-un mesaj scurt, pe X, transmis în trei limbi – română, engleză şi poloneză.

„Felicitări, Nicuşor Dan! Trăiască România liberă!” – a scris fostul preşedinte al Consiliului European, un prieten şi un cunoscător al istoriei României, într-o aluzie la democraţia câştigată în urmă cu mai bine de 35 de ani.

Rafal Trzaskowski, din Coaliţia Civică (KO), partidul de centru aflat la guvernare în Polonia, are un avans în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale de duminică din Polonia, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, care prevăd un rezultat care ar putea consolida guvernul pro-european al premierului Donald Tusk.

 

Discurs dur din partea lui Trump: Sarcina forţelor armate americane nu este de a organiza spectacole de travesti

După o nouă defecţiune a reţelei sale sociale X, Elon Musk anunţă că se concentrează asupra afacerilor sale