Eveniment News.ro – Directorul E.ON Energie România: Credem că în continuare este nevoie de o formă de sprijin, doar că ţintită, specific către consumatorii vulnerabili şi nu o schemă general aplicabilă – VIDEO

Directorul general al E.ON Energie România, Andrei Ştefănescu, afirmă că firmele din domeniul energiei doresc o piaţă liberalizată. „Noi credem că în continuare este nevie de o formă de sprijin, doar că ţintită, specific către consumatorii pe care îi putem identifica ca fiind vulnerabili şi nu o schemă general aplicabilă tuturor”, a afirmat Andrei Ştefănescu

 

 

„Un lucru pe care îl susţinem şi discutăm cu partenerii noştri instituţionali este o piaţă cât mai funcţională şi revenirea într-o manieră cât mai controlată la o piaţă în care să domine mecanismele de piaţă liberă. Este foarte îmbucurător faptul că trecem într-o piaţă liberă, niciuna dintre liberalizări nu a semănat cu cealaltă”, a afirmat Andrei Ştefănescu la conferinţa News.ro Energy Road – Energie la tine acasă. 
Acesta a subliniat că schema de sprijin adoptată de stat a fost una „foarte necesară”, arătând însă că aceasta trebuie modificată în sensul în care doar consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin. 
„Noi credem că în continuare este nevie de o formă de sprijin, doar că ţintită, specific către consumatorii pe care îi putem identifica ca fiind vulnerabili şi nu o schemă general aplicabilă tuturor”, a afirmat Andrei Ştefănescu. 
Acesta a subliniat că perioada de reglementare nu s-a referit doar la preţul pentru consumatorul final, ci a implicat şi alte reglementări care au vizat lanţul de furnizare în acest domeniu. 
Andrei Ştefănescu susţine că o piaţă funcţională are nevoie de liberalizare şi trebuie să fie una în care consumatorul să poată alege între servicii diferite, tarife diferite. În acest sens, este foarte importantă informarea consumatorului, mai spune reprezentantul E.ON Energie România, subliniind că aproape unu din trei consumatori spune că nu se simte informat cu privire la liberalizarea pieţei energiei, şi doar 18% se consideră informaţi cu privire la acest subiect.
Evenimentul este organizat de , cu sprijinul  şi  şi are ca parteneri , , , , , , , ,  şi .

Eveniment News.ro – Energy road – Energie la tine acasă – Ediţia a VII-a – Andrei Manea (OX2 România): Primul proiect de 100 de megawaţi situat în judeţul Galaţi este în construcţie. Este un proiect pe care îl vom termina anul viitor – VIDEO

Timiş: Şofer încarcerat, după ce a intrat cu autoutilitara într-un camion încărcat cu pietriş pe autostrada Timişoara- Lugoj/ Se circulă cu restricţii