Şapte străini fără drept de intrate în Schengen, găsiţi în două maşini oprite la controale aleatorii

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia de Frontieră Arad, la finalul săptămânii trecute au avut loc controale cu forţe mărite pe drumurile din apropiere de graniţa cu Ungaria. La acţiuni au participat şi agenţi de la Biroul de Poliţie Autostradă A1, angajaţi de la Direcţia Regională Vamală Timişoara, inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Au fost verificate aproximativ 800 de persoane şi 660 de autovehicule, fiind vizată combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere.

Într-un autoturism condus de un român, verificat în zona Nădlac, autorităţile au găsit patru cetăţeni străini, fără drept de a călători în Spaţiul Schengen. În alt autoturism, verificat la Turnu şi condus tot de un român, au mai fost găsiţi trei străini în aceeaşi situaţie.

Ambii şoferi sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, în timp ce străinii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Presa străină scrie despre învestirea lui Nicușor Dan: Matematician format la Sorbona, în postul suprem

VIDEO Până și polițiștii au rămas șocați: Bunicuța narco din România are 82 de ani și vindea droguri de mare risc