Nick Kyrgios își amână revenirea în circuit. O nouă accidentare îi dă bătăi de cap

Australianul în vârstă de 30 de ani a avut o perioadă foarte dificilă, cu accidentări la picior, la genunchi şi la încheietura mâinii după calificarea surprinzătoare în finala de la Wimbledon din 2022 şi a jucat doar câteva meciuri de simplu anul acesta.

Kyrgios nu era aşteptat să concureze pe zgura pariziană, după ce a jucat ultima oară la Roland Garros într-o înfrângere din turul al doilea în urmă cu opt ani, însă declarase în această lună că s-a răzgândit în condiţiile în care partenerul obişnuit de dublu al lui Thompson, Max Purcell, este suspendat pentru dopaj, notează Agerpres.

„Nick a fost cu adevărat încântat să joace aici. Mi-a tot trimis mesaje în fiecare săptămână: „Eşti pregătit să mergi la dublu la Roland Garros?.

Ştiu că s-a întors acasă în Australia să se antreneze pe zgură, dar acum câteva zile, Nick mi-a spus că a păţit ceva la genunchi, aşa că, din păcate, pur şi simplu nu a putut fi aici. Era destul de trist. Mi-a spus că nu ştie cât de mult timp mai poate suporta aceste accidentări şi trebuie cu adevărat compătimit. Pentru că oricât de multe lucruri spune în presă, cred că îi place să joace tenis şi îi place să fie pe teren..”, a declarat luni Thompson, la turneul din capitala Franţei.

Jordan Thompson face în cele din urmă pereche cu un alt australian, Jason Kubler, ei urmând să-i întâlnească marţi pe francezii Quentin Halys şi Albano Olivetti în primul tur.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Kelemen Hunor explică cum se fac calculele pentru noul Guvern: PSD-ul va intra la guvernare

Cancelarul Merz este contrazis de ministrul său de finanţe pe tema politicii de înarmare a Ucrainei