Dar care a fost cea mai gravă inundație cunoscută de omenire? Unde s-a petrecut, ce cauze au contribuit la acest cataclism, și câți oameni au căzut victime?
În 1931, China a fost scena unei inundații apocaliptice, considerată până astăzi cea mai letală din istorie. Nu a fost doar rezultatul unor ploi torențiale, ci consecința unui cumul de factori care au transformat o criză naturală într-un dezastru cu proporții greu de imaginat.
În anii anteriori, o secetă severă uscase complet solul, care nu a mai putut absorbi apa atunci când ploile abundente au sosit în primăvara acelui an. În paralel, defrișările masive, lipsa unei infrastructuri solide și dezorganizarea politică generată de conflictele interne au accentuat vulnerabilitatea țării.
Trei dintre cele mai importante râuri – Yangtze, Huai și Fluviul Galben (Huang He) – au ieșit simultan din albie. Ploile continue, combinate cu topirea zăpezilor din munți, au provocat revărsări masive. Barajele slăbite sau prost construite s-au prăbușit rând pe rând, iar apele au înghițit sate întregi, orașe și câmpuri cultivate.
Cele mai afectate regiuni au fost:
-Bazinul fluviului Yangtze: provinciile Hubei, Hunan și Jiangxi au fost scufundate, iar orașul Wuhan a ajuns complet sub apă – în unele locuri, apele atingeau al doilea etaj al clădirilor.
-Câmpia de nord: fluviile Huai și Huang au provocat inundații simultane, transformând vaste terenuri agricole în mlaștini.
-Provincia Jiangsu: digurile cedate au permis pătrunderea apelor chiar și la 50 de kilometri în interior.
Tragedia a atins proporții colosale: peste 3,7 milioane de oameni și-au pierdut viața – fie înecați, fie răpuși de foamete, epidemii sau epuizare. Aproximativ 50 de milioane de persoane au rămas fără adăpost, iar 180.000 de kilometri pătrați de teren – o suprafață mai mare decât România – au fost inundați. Bolile s-au răspândit rapid, iar în unele regiuni, foametea extremă a dus chiar și la cazuri de canibalism.
Impactul nu a fost doar imediat. Urmările s-au întins pe ani întregi. Agricultura a fost ruinată, stocurile de orez – hrană de bază – pierdute complet. Infrastructura a fost spulberată: poduri, drumuri și căi ferate au fost distruse, iar transportul și evacuarea au devenit imposibile. Un stat deja slăbit politic și economic a fost depășit total de amploarea crizei, iar ajutorul oferit populației a fost insuficient și dezorganizat.
Dezastrul din 1931 a reprezentat un moment de cotitură pentru China. În anii care au urmat, autoritățile au început modernizarea sistemului de baraje și canale, au introdus metode de monitorizare a nivelurilor râurilor și au creat sisteme de avertizare timpurie. Au fost demarate proiecte ample de control al viiturilor și protecție împotriva inundațiilor.
Deși inundația din 1931 rămâne cea mai mortală, alte catastrofe au rămas în memoria colectivă:
1887, China – Fluviul Galben a provocat moartea a peste 900.000 de oameni.
1975, China – Ruptura barajului Banqiao a dus la pierderea a peste 230.000 de vieți.
2004, Asia de Sud-Est – Tsunamiul devastator a ucis peste 230.000 de oameni.
2022, Pakistan – Inundațiile au făcut peste 1.700 de victime și au afectat 33 de milioane de oameni.
