VIDEO Incediu în capitala Kuwaitului – Cel puțin cinci persoane au murit

Salvatori au intervenit duminică dimineaţa la un incendiu care a cuprins două apartamente într-un imobil din cartierul Rigga, situat la aproximativ zece kilometri de centrul oraşului Kuwait, declară AFP generalul de brigadă Mohammed al-Gharib, purtătorul de cuvânt al pompierilor kuwaitieni.

Corpurile a trei victime au fost găsite la faţa locului, iar alte două persoane au murit la spital, în urma, din cauza rănilor, a precizat el.

Mai multe persoane au fost rănite, iar bilanţul ar putea creşte din cauza gravităţii arsurilor suferite de către unele dintre răniţi, a anunţat Mohammed al-Gharib.

O anchetă a fost deschisă în vederea stabilirii cauzelor incendiului, anunţă generalul.

NATO ar trebui să se pregătească pentru un atac rusesc în următorii patru ani, avertizează generalul german Carsten Breuer

Mexicanii îşi aleg toţi judecătorii, inclusiv la Curtea Supremă, într-un scrutin unic în lume, o premieră mondială. 881 de posturi în joc la nivel federal, aproximativ 1.700 de judecători urmează să fie aleşi în 19 dintre cele 32 de state