Potrivit datelor Comisiei Electorale Naţionale, Nawrocki a câştigat 50,89% din voturi, faţă de 49,11% pentru Rafal Trzaskowki, primarul liberal al Varşoviei şi un aliat al guvernului condus de Donald Tusk, conform Agerpres.
Luni dimineaţă în jurul orei 07.12 GMT, indicele blue-chip al bursei de la Varşovia, WIG20, era în scădere cu 2,14%.
Analiştii sunt de părere că victoria lui Nawrocki este posibil să aducă mai multă incertitudine pe piaţă, în condiţiile în care noul preşedinte este aşteptat să continue politicile predecesorului său, la rândul său un aliat al celui mai mare partid de opoziţie.
„Preşedintele nu este din aceiaşi tabără politică, ceea ce înseamnă că este posibil că blocheze iniţiativele guvernului, ceea ce nu creează o situaţie bună pentru piaţa bursieră”, spune Robert Maj, analist la Ipopema Securities.
Chiar dacă Parlamentul are cea mai mare putere în Polonia, preşedintele pot să îşi exprime dreptul de veto la iniţiativele legislative.
„Este posibil ca victoria lui Nawrocki să reprezinte cea mai mare provocare la adresa guvernului condus de Donald Tusk”, a declarat analistul de la Erste Group, Jakub Szkopek. Aceasta a adăugat că băncile, în special cele controlate de stat, sunt văzute drept un sector cu grad mare de risc, în contextul creşterii deficitului bugetar. De asemenea, Szkopek spune că investitorii străini ar putea evita piaţa bursieră poloneză pentru o anumită perioadă.