Este una dintre pozițiile adoptate de participanții la Summit-ul B9 de luni din Lituania.
La eveniment se află și delegația României condusă de președintele Nicușor Dan.
La summit sunt și reprezentanții țărilor nordice.
Acestea împreună cu membrii București 9 (B9- România, Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Ungaria) poartă discuții pe teme de apărare.
Participanții au redactat o declarație prin care își reafirmă angajamentul față de aderarea Ucrainei la NATO, potrivit Sky News, relatează Mediafax.
De asemenea, ei au anunțat că își vor intensifica eforturile de a opri războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
Rusia nu a arătat „niciun interes real” pentru pace, scrie în declarația de la summit-ul din Lituania.
Extinderea NATO îi deranjează pe ruși, acesta fiind și unul dintre motivele invocate de Vladimir Putin cu privire la invazia din Ucriana.
Context
Declarația vine în contextul în care delegațiile din Ucraina și Rusia se întâlnesc la Istanbul pentru a doua rundă de discuții de pace. Totuși, părțile sunt departe de un acord, iar una dintre condițiile puse de ruși este oprirea extinderii NATO către țările din jurul Rusiei, inclusiv în ceea ce privește Ucraina.