Primarul Municipiului Iași spune că nimic nu este adevărat și susține că nu are niciun contract cu cei care au preluat marca și palmaresul echipei.
„Domnul Prunea obișnuia să prindă mingi. Acum, din păcate, prinde fluturi.
Citesc – siderat – o „știre„ în iamsport.ro, cum că Florin Prunea „dezvăluie” că: „Se vorbește că primarul Chirica are o înțelegere cu firma asta. Ei au echipă în Liga 3”, din care înțeleg că „Florin Prunea, fost președinte al clubului a dezvăluit că moldovenii ar fi suspectați că au picat intenționat în Liga 2. Totul ar avea de-a face cu marca și palmaresul echipei”.
Păcat… La un fost președinte al clubului din Copou, plătit bine, m-aș fi așteptat la ceva mai mult fair-play, ca de la un fost membru al naționalei. Dar se pare că onoarea s-a terminat odată cu cariera sportivă, din păcate.
Din respect pentru cei care se întâmplă că îi citească aberațiile fac câteva precizări:
1. Nu i-am întâlnit niciodată și nu am vorbit niciodată cu cei care au cumpărat palmaresul echipei Poli Iași. De altfel, nu era treaba mea, ca primar, să mă ocup de așa ceva. Era treaba actualei conduceri a clubului.
2. Poli Iași a retrogradat pe teren și nu din cauza mea. Eu nu am fost în teren! Responsabilitatea este exclusivă a clubului de fotbal, de la jucători la staff tehnic și management. Nu primarul sau Consiliul Local au stabilit strategia în meciurile disputate, nu primarul a stabilit transferurile, salariile, antrenorul etc. Treaba noastră, ca autoritate locală, a fost să sprijinim financiar și logistic echipa de fotbal. Iar asta în virtutea legalității și în limitele legii.
3. Nu mi-am permis niciodată să dau sfaturi sau să-mi impun punctul de vedere cu privire la modul cum s-a organizat echipa din punct de vedere tactic și nu o voi face niciodată.
4. Elucubrațiile domnului Florin Prunea fac rău nu doar echipei ieșene, care nu se află în cea mai bună situație în prezent, ci și iubitorilor fotbalului din Iași.
5. Există o mare diferență între noi doi. Poate că domnul Prunea încă trăiește în perioada în care rezultatele meciurilor din prima ligă de fotbal se obțineau oriunde altundeva, mai puțin pe teren. Credeam că vremurile unor astfel de oameni, care numai de fotbal nu pot fi numiți, au apus de mult. Iată că domnul Prunea sugerează că „cooperativa” există în continuare în fotbalul românesc.”, este prima parte a mesajului.
„Eu sunt un simplu iubitor al fotbalului, al sportului, în general, și încerc, pe cât îmi este permis de lege, să sprijin echipele din Iași să reprezinte la cel mai înalt orașul.
Este păcat că un fost internațional se face de râs în public. Efectiv vorbește gura fără el… Mai bine s-ar reprofila și ar face stand-up comedy pentru că, prin ceea ce afirmă pe scena fotbalistică românească mai tot timpul, nu doar că stârnește hohote de râs, dar se umple și de penibil. Dacă dumnealui ar fi avut ocazia ,ca după antrenamente și meciuri, să mai treacă și pe la școală, probabil, ar fi fost un domn rafinat , cu un limbaj controlat dar , în lipsa ei, a ajuns doar un distilat, care, ascultat peste normă, provoacă dureri de cap și halucinații specifice gradelor ( nu celor de la Dinamo).
Domnul Prunea spune doar bancuri. Din păcate, foarte proaste!”, a continuat primarul.
„E adevărat, așa e, e firma care a cumpărat palmaresul și cei doi căluți. De acolo au plecat și spectatorii. Și se vorbește că primarul Chirica are o înțelegere cu firma asta, sunt niște băieți care au echipă în Liga 3. Gloria Ultra Iași îi spune.
Și vorbesc de la început: ”Dacă retrogradăm, veniți voi și spuneți: Noi suntem și avem palmaresul! Tot orașul e cu noi”. Ca să pună batista pe țambal la retrogradare, asta vrea să facă Chirica. Pentru că nu le-a dat bani tot anul și au intrat în incapacitate de plată… când au vrut să ia jucători, în iarnă, nu au avut bani să ia. Și acum o să iasă și o să zică: ”Ia uitați ce v-am adus, palmaresul…”. Ca să închidă gura lumii.
Dacă primarul nu face acum o întâlnire și nu le plătește banii repede, datoriile, ca să dovedească faptul că vrea să promoveze, a fost făcătură. A fost lucrătură. Dacă nu le dă banii, să plătească datoriile, și nu spune: ”Promovăm!”, dacă echipa se duce la Liga 3, totul a fost premeditat.”, sunt declarațiile făcute de fostul internațional român pentru iamspot.ro.
Poli Iaşi a retrogradat în Liga 2 după ce a pierdut barajul cu Metaloglobus.