„În calitate de fost ministru al Muncii nu susţin introducerea contribuţiei la sănătate pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei şi sunt sigur că mulţi colegi din PSD gândesc la fel ca mine. Nu putem susţine o taxă pe sănătate care să lovească tocmai în cei care au muncit o viaţă şi sunt sub pragul pensiei medii. (…) Cum să susţinem, ca PSD, o taxă pe sănătate sub nivelul pensiei medii? Este incorect, nedrept şi profund inuman. Ca fost ministru al Muncii, am luptat din greu pentru eliminarea plafonului nedrept de 9,4% din PIB pentru pensii – o limitare impusă fără suflet şi fără argumente, care ne putea împiedica să aplicăm Legea pensiilor aşa cum trebuie. Acum, când facem paşi importanţi în aplicarea Legii pensiilor şi suntem tot mai mult în direcţia bună, nu putem accepta politici de austeritate mascate”, a declarat, joi, fostul ministru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Acesta mai spune că „pensia medie în România este de 2.813 de lei pentru cei care au muncit în alte domenii decât agricultura, iar dacă îi includem şi pe cei din agricultură, care au cele mai mici pensii, media scade la 2.763 de lei”.
În plus, el consideră că această măsură ar putea fi declarată neconstituţională.
„Recomand colegilor de la alte partide, care au propus această măsură, să citească cu mare atenţie Deciziile Curţii Constituţionale referitoare la acest aspect. S-a mai introdus această taxă şi vă rog citiţi cu atenţie şi veţi vedea consecinţele şi constrângerile de natură constituţională”, a adăugat Budăi.