Operațiunea Jupiter ajunge în Capitală și în județele învecinate: înşelăciune şi fals în înscrisuri; prejudiciul – 875.000 de lei

Percheziţiile au loc în cadrul operaţiunii JUPITER, desfăşurată la nivel naţional. Vor fi puse în aplicare două mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliţiei pentru audieri.

„Din materialul probator administrat a rezultat că, în cursul anului 2022, un administrator al unei societăţi comerciale ar fi indus în eroare reprezentanţii unei instituţii financiare nebancare, cu ocazia încheierii unui contract de leasing financiar pentru o centrală termică, prin prezentarea unor documente care atestau în mod nereal livrarea şi punerea în funcţiune a acesteia.

De asemenea, un alt bărbat este bănuit că ar fi înlesnit inducerea în eroare a instituţiei financiare, prin sprijinul acordat administratorului societăţii”, precizează reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

Activităţile beneficiază de sprijinul poliţiştilor SICE din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov şi Buzău, precum şi al SICE Sector 1 Bucureşti, al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa şi al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

Operaţiunea „Jupiter” reprezintă mobilizarea instituţiilor de aplicare a legii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru combaterea criminalităţii organizate şi apărarea valorilor democratice ale statului român.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Guvernul Bolojan – Bursa zvonurilor

Coreea de Nord a lansat o navă de război după încercarea eșuată