„În fapt, la data de 4 iunie, în jurul orei 21:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din oraşul Jibou, a izbucnit un conflict între două grupuri de persoane. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Jibou, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, fiind identificate mai multe persoane care se agresau reciproc, folosindu-se de obiecte contondente”, se arată, vineri, într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, 13 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Oraşului Jibou, în vederea continuării cercetărilor, iar alte trei au fost transportate la o unitate medicală pentru îngrijiri medicale.
Din verificările efectuate s-a stabilit că scandalul între cele două grupuri ar fi izbucnit pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri cu privire la restituirea unei sume de bani.
Cei şase bărbaţi au fost conduşi şi predaţi reprezentaţilor Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Alba, urmând să fie prezentaţi magistraţilor în vederea dispunerii altor măsuri preventive.