VIDEO Călin Georgescu, aclamat la ieșirea de la Parchetul General: Controlul judiciar, prelungit pentru încă 60 de zile

Călin Georgescu a ieșit vineri, 6 iunie 2025, de la Parchetul General, unde a fost informat de procurori despre prelungirea măsurii controlului judiciar pentru încă 60 de zile. La ieșire, el a fost întâmpinat cu entuziasm de mai mulți susținători, care au scandat: „Călin Georgescu președinte!” și „Călin Georgescu, te iubim!”.

Măsura a fost luată în cadrul dosarului penal în care fostul prezidențiabil este cercetat pentru săvârșirea a șase infracțiuni, printre care cea mai gravă este instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată.

A fost informat oficial de extinderea urmăririi penale

În luna martie, procurorii au decis menținerea controlului judiciar, după ce contestația depusă de Georgescu a fost respinsă de instanță. Tot în aceeași perioadă, anchetatorii au extins cercetările, după ce Georgescu a reprodus în direct la un post TV un citat al liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu, fapt considerat de procurori o potențială glorificare a mișcării legionare.

Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie 2025 și are interdicția de a părăsi țara fără acordul procurorilor, precum și interdicția de a publica pe rețelele de socializare mesaje cu conținut legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Anchetatorii susțin că Georgescu ar fi pus la cale un plan de destabilizare a statului, prin implicarea unor mercenari conduși de Horațiu Potra, într-un scenariu ipotetic ce ar fi urmat anulării rezultatelor alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională.

După ce alegerile din primul tur au fost anulate prin decizie a Curții în decembrie 2024, Biroul Electoral Central a invalidat oficial candidatura lui Călin Georgescu pe 9 martie 2025.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Prima geantă Hermès concepută în 1984 pentru Jane Birkin va fi scoasă la licitaţie

Cuplu atacat într-un local din Făgăraș. Șapte bărbați, suspectați de agresiune