„Contracţii” de Mike Bartlett, în regia lui Alexandru Andrei, scenografia Ruxandra Preda, cu Elisa Pîrvan şi Ioana Tănasă în distribuţie, este o nouă premieră în cadrul Programului 9G dedicat tinerilor artişti independenţi la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.
Premiera va avea loc în 14 iunie, de la ora 19.00, la Sala Mică.
Mike Bartlett este unul dintre promotorii „generaţiei de aur” a dramaturgiei britanice din ultimii douăzeci de ani. Dramaturg şi scenarist de film şi televiziune, Bartlett a fost nominalizat la Premiile BAFTA pentru seriile TV „The Town” şi „Doctor Foster” şi este cunoscut pentru piese precum „Cock” (Premiul Olivier în 2009), „Medea”, „Bull”, „An Intervention”, „King Charles III” (adaptat pentru BBC în 2017) şi „Contractions” (nominalizată pentru TMA Best New Play în 2008), multe dintre ele fiind jucate şi în România.
Textele lui Bartlett se remarcă prin realismul crud, prin felul incisiv în explorarea relaţiilor personale şi a celor de la locul de muncă în lumea contemporană. Aceste realităţi sunt ilustrate şi analizate în „Contracţii”, unde se demască intruziunea marilor corporaţii în viaţa privată a angajaţilor.
Construită în două personaje, piesa porneşte de la o situaţie aparent banală – o discuţie între o angajată cu performanţe în companie şi şefa ei autoritară – care se transformă treptat într-un interogatoriu plin de suspans, dezvăluind o clauză de contract cu efecte potenţial devastatoare pentru viaţa intimă a angajatei.
Ce s-ar întâmpla dacă viaţa personală ne-ar fi condiţionată şi pusă sub strictă supraveghere de conducerea companiei la care lucrăm? Spectacolul tinerei echipe de creaţie din cadrul Programului 9G la TNB ne sugerează o lecţie în care riscul abrutizării angajatilor în lumea corporatistă nu pare deloc unul îndepărtat.