Locomotiva şi două vagoane ale unui tren plin cu benzină au deraiat / Dintr-unul dintre vagoane se scurge combustibil / Trafic feroviar oprit pe distanţa Roşiori – Măldăeni

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că traficul feroviar pe distanţa Roşiori – Măldăeni este oprit temporar din cauza deraierii, la intrarea în staţia CF Măldăeni, a locomotivei şi a primelor două vagoane din compunerea unui tren de marfă. Garnitura are 35 de vagoane pline cu benzină.

Potrivit CFR, trenul aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă GFR, avea în compunere 35 de vagoane, încărcate cu combustibil (benzină) şi circula pe distanţa Ploieşti Est – Işalniţa.

La faţa locului s-au deplasat echipajele ISU, reprezentanţii AGIFER şi cei ai SRCF Craiova, precum şi echipele de intervenţie.

”Deoarece unul din vagoanele deraiate din compunerea trenului de marfă prezintă scurgeri de conţinut, ISU nu permite intervenţia personalului feroviar pentru ridicarea acestuia, fiind necesară sosirea utilajului (aparţinând operatorului economic) de transvazare, în vederea golirii conţinutului vagonului”, a transmis CFR.

Pentru menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Craiova va asigura pentru trenurile care tranzitează zona, transbordare cu mijloace auto pe distanţa Caracal – Roşiori Nord.

”Facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe şină a locomotivei şi vagoanelor deraiate. Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER, care va stabili cauzele deraierii”, a mai transmis compania.

 

 

Trump versus Musk: 10 moduri în care îşi pot face rău reciproc

China acordă licenţe temporare pentru exportul de pământuri rare furnizorilor celor mai mari trei producători auto americani – surse