În motivare, judecătorii arată că gravitatea faptei este cu atât mai mare cu cât a fost comisă la scurt timp după ce Pintea a ocupat funcția de ministru.
Sorina Pintea a fost prinsă în luna februarie a anului 2020 cu o sacoșă cu 120.000 de lei, în biroul său de la Spitalul Baia Mare. Banii proveneau de la Mihai Coste, un om de afaceri cu care avea o relație foarte apropiată.
Anchetatorii au demonstrat că individul era cel care intermedia mita între Pintea și afaceriștii care aveau contracte cu spitalul condus de aceasta. Fostul ministru primise bani și înainte de flagrant, în decembrie 2019. Suma se ridica la 10.000 de euro.
Mihai Coste: „Bună dimineața! Eu vreau să te asigur că nu am încetat…”
Sorina Pintea: „Să mă iubești normal.”
Mihai Coste: „Nu prea e normal, dar dragostea cere sacrificii.”
Sorina Pintea: „Sigur, eu am plecat de dimineață, știi cu grevele astea.”
Mihai Coste: „Știu..tu departe eu departe ..tre să depășim chestia asta că ne consumăm iubirea şi..timp doar pe WhatsApp.”
Sunt doar câteva dintre mesajele care atestă legătura strânsă dintre Sorina Pintea și cel care îi aducea mita, notează Realitatea Plus.. În total, anchetatorii au pus la dosar 448 de mesaje trimise de Mihai Coste și 235 trimise de fostul ministru către el. Afaceristul era singurul care intra în biroul de la spital atunci când își dorea, fără nicio restricție.
Inițial, Pintea s-a plâns că tot dosarul împotriva ei a fost făcut pentru ca afaceriștii care au denunțat-o să scape de pedepse. După aceea, a argumentat că suferă de o boală autoimună și că nu poate sta în pușcărie. Mai mult, a încercat să se dezică și de afaceristul Mihai Coste.
Cu ajutorul interceptărilor, anchetatorii au reușit să demonstreze că Pintea aștepta și mai multă mită, pentru că își dorea să candideze la primărie. Faptul că Sorina Pintea a luat mită este văzut de judecători drept „lipsă inacceptabilă de responsabilitate şi integritate”. Fostul ministru își ispășește pedeapsa la penitenciarul Gherla.