Forțele de ordrine sunt în alertă. Mai mulți interlopi vin la înmormântarea lui Ciprian Pian

Mai toţi liderii lumii interlope şi-au anunţat prezenţa. Trupul lui Ciprian Pian se află, în acest moment, la Institutul de Medicină Legală, iar legiştii trebuie să stabilească motivul decesului. Familia va ridica trupul de abia săptămâna viitoare.

Deja au apărut controverse după ce s-a aflat că liderul interlop, decedat la penitenciarul Jilava, ar fi fost de mai multe ori la cabinetul medical, acuzând dureri în piept.

El era în penitenciar împreună cu fratele lui. Laurențiu Duduianu primise 3 ani și 3 luni de închisoare, la fel și fratele lui, Vasile Duduianu.

Cei doi, frați ai interlopului Emi Pian, au fost condamnați pentru că au încercat să se răzbune pe cel care îl ucisese pe acesta după o partidă de poker.

Cel mai probabil urmează o înmormântare cu fast dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani în momentul în care a fost înmormântat Emi Pian.

Ședință fulger pentru numirea judecătorilor CCR. Cristi Danileț ar fi pe lista scurtă a propunerilor (surse)

FOTO Mineralul considerat comoara absolută a Pământului: Mai scump decât aurul și platina