Iranul va prezenta o contra-propunere în cadrul negocierilor nucleare cu SUA

Un diplomat iranian a declarat că oferta Statelor Unite nu a reușit să soluționeze divergențele privind îmbogățirea uraniului pe teritoriul iranian, expedierea în străinătate a întregului stoc iranian de uraniu puternic îmbogățit și măsurile de ridicare a sancțiunilor americane, scrie Reuters.

„Propunerea Statelor Unite nu este acceptabilă pentru noi. Ea nu a fost rezultatul rundei anterioare de negocieri. Vom prezenta propria noastră propunere celeilalte părți prin intermediul Omanului după ce aceasta va fi finalizată. Această propunere este rezonabilă, logică și echilibrată”, a spus Baghaei.

Ministrul a adăugat că nu există încă detalii cu privire la data unei noi runde de negocieri nucleare între Iran și SUA.

Săptămâna trecută, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a respins propunerea Statelor Unite, pe care a descris-o ca fiind „împotriva intereselor țării”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Qualcomm cumpără Alphawave cu 2,4 miliarde dolari, vizând extinderea în domeniul AI

Gigi Becali vrea să-l dea pe spate pe Patriarhul Daniel după ce i s-a interzis să cânte. Gestul neașteptat al omului de afaceri