Potrivit unui comunicat al Camerei Bucureştene, remis AGERPRES, Memorandumul de Înţelegere are ca scop promovarea şi dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale între companiile din România şi China, precum şi facilitarea accesului reciproc pe pieţele din aceste ţări.
„Suntem încântaţi să găzduim acest forum de afaceri, ca o continuare a succesului înregistrat de evenimentul din august 2024, organizat cu prilejul vizitei delegaţiei Districtului Pingshan din Shenzhen. Conform datelor statistice înregistrate la finele anului 2024, Republica Populară Chineză era al doilea partener comercial al României între statele nemembre al Uniunii Europene după Turcia, cu un volum al schimburilor comerciale bilaterale de aproape 9,3 miliarde dolari, înregistrând o creştere de 12,7% faţă de anul anterior şi principalul furnizor de mărfuri în România dintre statele necomunitare cu un volum de 8,5 miliarde dolari. Considerăm că evenimentele precum cel de astăzi sunt esenţiale. Ele reflectă nu doar deschiderea reciprocă a comunităţilor noastre de afaceri, ci contribuie şi la construirea încrederii şi la o mai bună înţelegere a pieţelor noastre. Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti rămâne un partener activ, serios şi de încredere în acest proces. Sperăm ca acest forum să reprezinte o nouă etapă importantă pe drumul spre o cooperare bilaterală durabilă şi solidă”, a declarat preşedintele CCIB, Iuliu Stocklosa, în comunicatul citat.
Delegaţia chineză, condusă de Wang Dianjia, viceprimarul Districtului Longhua, Shenzen, a reunit peste 11 reprezentanţi ai mediului de afaceri din Longhua, Shenzen, din diverse domenii precum medicină, comerţ, producţie industrială, logistică şi IT.
„Ne dorim să stabilim o colaborare pe termen lung cu Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti. Această delegaţie a adunat 11 companii din Shenzen, pentru a ne exprima dorinţa de a ne întâlni cu fabricile şi firmele din România, în special membrii CCIB. Dorim ca prin această platformă să stabilim şi să construim o colaborare eficientă, pe termen lung, în domeniul investiţiilor, importurilor, exporturilor şi al industriei. Sperăm ca această întâlnire este începutul unei colaborări pe termen lung”, a subliniat Wang Dianjia, viceprimarul Districtului Longhua, Shenzen.
Totodată, în cadrul forumului, a fost semnat un Memorandum de Înţelegere între compania chineză Shenzen Lifotronic Technology şi compania românească Diamedix Impex SA.
La eveniment au participat atât reprezentanţi ai mediului de afaceri chinez, cât şi reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti, reprezentanţi din mediul de afaceri din România, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior.