‘Medicina personalizată este mai dezvoltată în România decât în Germania’: Theodor Lutz, medic primar radiologie şi imagistică

Theodor Lutz a fost întrebat, luni seară, la Medika Tv, cât de importantă este medicina personalizată şi în cancer.

”O să zic sincer, mi se pare că medicina personalizată e mai dezvoltată în România decât în Germania. În Germania nu se abate aproape nimeni de la protocoale. Nu există că cineva, să zicem, are nevoie de un PET-CT, o investigaţie care poate fi destul de scumpă şi nu se încadrează în anumite protocoale, nu i se recomandă acea intervenţie, pur şi simplu, pentru că nu este trecut în protocoale, chiar dacă, poate, ideea tuturor este că ar trebui să o facă”, a afirmat Theodor Lutz.

El a precizat că în România se decide în funcţie de ceea ce este mai bine pentru pacient.

”La noi în România, din cauză că există şi conceptul acesta că pacienţii unele lucruri le plătesc, atunci de multe ori se decide absolut ce este mai bine pentru pacient, indiferent că lucrul ăsta este sau nu trecut în protocol, bineînţeles ţinându-se seama de aceste protocoale, dar cum am zis, din cauză că pacienţii români sunt obişnuiţi să mai intervină şi pentru sănătate, fapt ce este total diferit de nemţi. Nemţii niciodată n-ar plăti ceva pentru sănătate, în afară asigurarea pe care o plătesc, de aceea se poate oarecum să ajutăm pacienţii mult mai personalizat”, a explicat Theodor Lutz.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Buzău – Accident în care a fost implicată o autotutilitară a Poliţiei – trei persoane, inclusiv doi poliţişti, rănite

Horoscopul zilei de 18 iunie 2025. Balanțele caută o plasă de siguranță. Află ce se întâmplă cu zodia ta