Gospodinele, inamicul fiscal numărul 1?: ‘Evaziunea în HORECA începe din bucătărie. Nu mai vrem să fim solidari cu gospodinele’

Într-o economie cu deficit record, inflație ridicată și o rotativă guvernamentală care se joacă de-a reformele fiscale, asociația RESTO Constanța lansează o campanie cu un mesaj tăios: „#NoiNuGătimDeAcasă!”. Ținta? Femeile (și nu numai) care vând torturi, cozonaci sau meniuri „home-made” direct din apartament.

Într-o perioadă în care România se pregătește pentru un nou guvern, cu o agendă fiscală dură ce prevede creșteri de impozite și tăieri de beneficii, mediul de afaceri legal cere tratament egal: „Evaziunea fiscală în HORECA începe din bucătărie și din apartament”, avertizează Corina Martin, președinta RESTO Constanța.

Noua campanie – „Noi nu gătim de acasă!” – vrea să atragă atenția asupra riscurilor alimentare și fiscale ale produselor făcute și vândute fără autorizații din locuințe private. Gospodinele care gătesc „de ocazie” sunt acuzate că încalcă reguli stricte de igienă, eludează taxele și creează o competiție neloială față de cofetăriile și brutăriile autorizate.

„Activitatea ilicită practicată de gospodinele “de ocazie” înseamnă evaziune fiscală și sustragerea de la obligațiile de a păstra, procesa și prepara ingredientele alimentare în condiții care să respecte normele și prevederile legale pe care operatorii economici autorizați le respectă și sunt obligați să le respecte“, au concluzionat cei de la RESTO, după întâlnirea de ieri.

Corina Martin: ‘Evaziunea fiscală în HORECA începe din bucătărie. Nu mai vrem să fim “solidari” cu gospodinele’

„Evaziunea fiscală în HORECA începe din bucătărie și din apartament, atunci când vorbim de gătit acasă sau de vândut sejururi și vacanțe în propriul apartament.

Legea trebuie să fie egal respectată de toți.

Obligațiile și procedurile de gătire și conservare trebuie să poată fi verificate la oricine gătește și vinde ceea ce gătește.

Taxele și impozitele trebuie să fie plătite de toți și colectate de la toți.

Ne-am săturat să fim suprataxați și împovărați doar noi, cei care lucrăm autorizat, fiscalizat și care suportăm și oricâte acțiuni de control doresc instituțiile statului.

Nu mai vrem să fim “solidari” cu gospodinele din bucătărie și nici cu proprietarii de apartamente care se transformă în manageri de rezervări hoteliere” a spus Corina Martin, preşedinta Asociaţiei patronale Resto Constanţa şi secretar general al FPIOR.

În timp ce la Cotroceni se discută despre formarea unui nou guvern care va avea de aplicat măsuri nepopulare precum majorarea TVA-ului sau tăierea sporurilor, antreprenorii din industria ospitalității cer ca „gătitul ilegal” să nu mai fie ignorat.

Contextul politic, dincolo de bucătăria de-acasă

România se confruntă cu un deficit de peste 6%, iar noile măsuri fiscale discutate între PNL, PSD și UDMR includ: creșterea impozitului pe dividende la 16%, majorarea TVA-ului standard la 21%, extinderea bazei de impozitare pentru sănătate, păstrarea cotei unice doar pe termen scurt

Kelemen Hunor a declarat recent că „rotativa guvernamentală va avea loc”, dar viitorul guvern riscă să reziste „cel mult 3 ani și jumătate” dacă aplică măsuri impopulare de la început.

În acest context, mesajul patronatelor din HORECA devine clar: Statul trebuie să-și colecteze taxele de peste tot, nu doar de la cei care plătesc deja.

Dacă viitorul Guvern caută surse de venit fără să-și distrugă capitalul politic, poate ar trebui să se uite mai atent la ceea ce se coace… pe Facebook

Sursa: www.stiripesurse.ro

Rețea uriașă de evaziune fiscală, cu rădăcini adânci în sfera politică: anchetă-bombă în comerțul cu cherestea; peste 8,5 milioane prejudiciu

Fără mașini pe Oxford: Una dintre cele mai faimoase străzi comerciale din lume devine pietonală