Declarații fără precedent. Un lider european a vorbit despre ieșirea țării sale din NATO

Robert Fico consideră că țara sa ar avea doar de câștigat dacă nu ar mai fi membru al NATO, potrivit Reuters. Nu a vorbit însă despre o acțiune concretă.

„Dacă mă întrebați pe mine, vă spun că, în aceste vremuri absurde de cursă a înarmării, când companiile din industria de armament își freacă mâinile…, neutralitatea ar aduce Slovaciei un mare beneficiu”, a declarat Robert Fico.

Premierul a mai spus că o astfel de decizie nu o poate lua doaar el. Ar fi nevoie de aprobarea parlamentului și parcurgerea unui proces complex.

„S-ar potrivi neutralitatea Slovaciei? Pun această întrebare foarte oficial și clar”, a mai spus politicianul, care consideră că țara sa nu are niciun beneficiu.

„Despre ce război vorbim? Cu cine ne vom lupta?”, a mai spus.

În cazul în care Slovacia părăsește NATO este prima țară care ia o astfel de decizie de la înființarea alianței în 1949.

Declarațiile premierului vin cu doar câteva zile înainte cc liderii partidelor politice și președintele Peter Pellegrini să se întâlnească pentru pregătirea participării Slovaciei la summitul NATO din 24-25 iunie. Principala temă care se va aborda la summit este majorarea cheltuielilor militare ale statelor membre.

NATO ar putea cere ca țările membre să aloce până la 5% din PIB pentru apărare, din care 3,5% pentru cheltuieli strict militare și 1,5% pentru infrastructură și alte componente de securitate.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Trump, anunț exploziv: ‘Știm exact unde se ascunde Khamenei! Avem controlul complet și total asupra cerului Iranului’

Cancelarul german are o soluție drastică pentru a stopa războiul dintre Iran și Israel: ‘Israelul face munca murdară pentru noi toți’