Preşedintele american Donald Trump a convocat marţi Consiliul Securităţii Naţionale (NSC) pe tema Războiului între Israel şi Iran, anunţă sub acoperirea anonimatului un reprezentant al casei Albe, relatează AFP.
Această reuniune, care nu începuse încă, potrivit sursei citate, intervine după ce locatarul Casei Albe şi-a înăsprit rerorica împotriva Iranului şi liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei şi a provocat o serie de întrebări despre o eventuală intervenţie militară americană în Iran.
Satele Unite au anunţat marţi că au înfiinţat o ”task force” care să-i ajute pe cetăţenii americani aflaţi în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului dintre Israel şi Iran.
”Departamentul de Stat a creat o task force cu privire la Orientul Mijlociu, însărcinată să coordoneze susţinerea cetăţenilor americani, misiunilor diplomatice şi personalului Statelor Unite”, a declarat presei o purtătoare de cuvânt a departamentului, Tammy Bruce.
Washingtonul nu îi sfîtuieşte pe americani să se ducă în Irak şi Iran – ”indiferent de circumstanţe”, subliniază ea.
Patru bombardiere grele erau staţionate luni în baza militară americano-britanică Diego Garcia, la Oceanul Indian, potrivit unei analize a unor imagini satelitare efectuată de AFP.
Aceste avioane de tip B-52H Stratofortress pot transporta încărcături nucleare sau altă muniţie cu ghidaj de precizie.
Ele puteau fi observate la 16 iunie, la ora 9.22 GMT (12.22, ora României) pe rampa de sud a acestei baza strategice situată pe Insulele Chagos.
Aceste bombardiere cu rază lungă de acţiune pot transporta 52 de rone de armament.
Ele au venit în această bază la jumătatea lui mai, potrivit acestei analize a nor iamgini satelitare realizate de către Planet Labs.
Pe de altă parte, armata americană desfăşura avioane suplimentare în Orientul Mijlociu şi a prelungit prezenţa altor avioane de război, consolidând astfel forţele militare americane prezente în regiune, au declarat mai mulţi oficiali americani Reuters.
Unul dintre aceşti oficiali a declarat că este vorba despre desfăşurarea unor avioane de vânătoare de tip F-16, F-22 şi F-35.
Doi dintre oficiali au subliniat caracterul defensiv al acestei desfăşurări de avioane de vânătoare, care au fost folosite în doborârea unor drone şi proiectile.