Conflict violent într-o localitate din Hunedoara: Poliția a reținut șapte bărbați

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, conflictul în care au fost implicaţi bărbaţii a avut loc imediat după miezul nopţii de luni spre marţi, la faţa locului fiind direcţionate mai multe echipaje de intervenţie care au aplanat conflictul.

Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că un tânăr de 23 de ani, din Lupeni, ar fi fost agresat fizic de mai mulţi bărbaţi din localitate, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.

„Tânărul de 23 de ani a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, iar poliţiştii au întocmit dosar penal în cauză, sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburare a ordinii si liniştii publice şi loviri sau alte violenţe”, precizează sursa citată.

Persoanele reţinute au fost depuse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Gorj.

În cursul zilei de miercuri, cei şapte bărbaţi vor fi prezentaţi magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, cu propunere de luare a unor măsuri preventive, mai arată informarea transmisă de IPJ Hunedoara.

Un candidat democrat în alegerile la Primăria New Yorkului, Brad Lander, un controlor financiar al oraşului, încătuşat şi arestat de poliţia imigraţiei ICE la un tribunal în Manhattan

Finala campionatului israelian nu se va mai disputa, din cauza războiului cu Iran