Lovitură de teatru în dosarul lui Nelu Tătaru: Fostul ministru al Sănătății ar putea scăpa de dosarul de corupție, după o decizie a ÎCCJ

Nelu Tătaru ar putea scăpa de dosarul în care este acuzat de luare de mită, chiar înainte de a începe. Curtea Supremă a stabilit, într-o speță separată provenită de la Curtea de Apel Alba Iulia, că polițiștii Direcției Generale Anticorupție (DGA) au competența de a efectua acte de cercetare penală doar în cazul angajaților Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Decizia limitează drastic implicarea DGA în alte anchete penale și, prin extensie, ar putea afecta validitatea unor probe din dosarele în curs — inclusiv al fostului demnitar liberal.

Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2024, fiind acuzat că, în calitate de medic chirurg la Spitalul Municipal Huși, ar fi primit mită de la 26 de pacienți, în total 5.100 lei, în perioada aprilie–iulie 2024. Dosarul s-a bazat pe numeroase înregistrări ambientale, audio și video, realizate de polițiștii DGA, inclusiv sub acoperire, în incinta spitalului.

Conform reprezentantei sale legale, avocata Sandra Grădinaru, aceste probe ar putea fi considerate nule, în baza noii interpretări date de ÎCCJ privind competențele limitate ale DGA. Aceasta a depus deja documentația necesară la Tribunalul Vaslui, invocând excepția de necompetență a organului de cercetare, potrivit presei locale.

Decizie cu impact larg: ce spune instanța supremă

Hotărârea Înaltei Curți vizează o situație distinctă, dar conține o concluzie de principiu: DGA poate desfășura acte de urmărire penală doar în cazuri care implică personal MAI, adică propriii angajați. Decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial și va avea efect retroactiv asupra dosarelor în curs, conform principiului aplicării legii penale mai favorabile.

De altfel, jurisprudența Curții Constituționale susține această abordare. În 2016, CCR a decis că DGA „are competența de a desfășura acte de cercetare penală numai în ceea ce privește o anumită categorie de fapte, săvârșite exclusiv de persoane încadrate în aparatul acestui minister [MAI]”.

În dosarul lui Tătaru, doar între martie și noiembrie 2024, polițiștii DGA au fost delegați de 21 de ori pentru operațiuni de supraveghere tehnică, interceptări, ridicări de bunuri, percheziții informatice și punerea în aplicare a unor mandate. În total, peste 200 de fișiere audio-video stocate pe un hard disk ar putea fi declarate nule, ceea ce ar afecta major întregul probatoriu al cauzei.

Avocata lui Tătaru: „Instanțele care au respins această excepție au greșit”

Avocata Sandra Grădinaru a afirmat că ridică această excepție de peste șapte ani în mai multe dosare, dar instanțele au respins constant argumentul.

„Ieri, perseverența mea a fost răsplătită de Înalta Curte, care mi-a dat dreptate și s-a demonstrat faptul că instanțele care au respins această excepție au făcut-o în mod nefondat”, a declarat Grădinaru.

Ea a invocat inclusiv modul în care DGA a procedat în trecut, direcționând către alte parchete sesizările care vizau persoane din afara MAI — cum ar fi angajați ai primăriilor, școlilor sau consiliilor județene.

Emil Constantinescu, adevărul despre mineriada din 13 – 15 iunie 1990: ‘Terorism de stat. Nu o mai numiți altfel’

Incendiu de proporții la o hală din Mediaș: Pompierii au luptat cu flăcările timp de trei ore