SURSE Coaliția a făcut Marea Împărțeală a ministerelor: Ilie Bolojan va fi premierul. Nicușor Dan așteaptă partidele la Cotroceni

Astfel, Ilie Bolojan urmează să preia șefia executivului în prima parte a mandatului, iar pe la finalul anului 2026 sau în prima parte a lui 2027, Palatul Victoria ar urma să fie preluat de un premier social-democrat, spun surse politice.

La discuții au fost avansate și nume de posibili viitori miniștri, dar și ponderea ministerelor în noul Guvern. Astfel, s-a ales varianta unei distribuții a ministerelor proporțională cu ponderea din Parlament.

  • Ministerele vizate de PSD: Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Justiției, Ministerul Agriculturii și unul dintre Ministerele Energiei sau Fondurilor Europene
  • Ministere vizate de PNL: Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor, Ministerul de Interne și unul dintre Ministerul Energiei sau Ministerul Fondurilor Europene
  • Ministere vizate de USR: Cei de la USR vor fi puternic influențați de către președintele Nicușor Dan, pentru că vor primi Ministerul de Externe și Ministerul Apărării, care în mod tradițional aparțin președintelui. Pe lângă acestea, USR va primi Ministerul Economiei și Ministerul Mediului:
  • Ministere vizate de UDMR: Ministerul Culturii și Ministerul Dezvoltării

– Secretarul general al Guvernului va fi din partea PSD.

– Pentru că expiră mandatele a trei dintre judecătorii CCR, PSD va nominaliza unul dintre judecătorii la Curtea Constituțională. Al doilea judecător la CCR va fi nominalizat din partea UDMR, iar al treilea va fi nominalizat de către președintele Nicușor Dan.

– PSD va deține șefia Camerei Deputaților, în timp ce PNL va deține președinția Senatului

– PNL va nominaliza un nou președinte director general la TVR, în timp ce PSD va nominaliza șeful AEP.

Joi vor avea loc, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru, anunță Administrația Prezidențială.

„În temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) şi ale art. 103 alin. (1) din Constituția României, Președintele României, Nicușor-Daniel Dan, a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru”, anunță Administrația Prezidențială.

Consultările vor avea loc joi, 19 iunie 2025, după următorul program:

Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 11:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 12:30 – Uniunea Salvați România (USR);
Ora 13:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
Ora 13:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);
Ora 14:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
Ora 14:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.

Dino Parc Râşnov anunţă o investiţie de aproximativ 2 milioane de euro – 15 noi dinozauri animatronici, amenajarea a două săli de cinema

Pacienți bătuți la Spitalul de Psihiatrie Săpoca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru abuz în serviciu