Orice intervenţie militară americană va avea consecinţe ireparabile, avertizează ayatollahul Ali Khamenei într-un discurs rostit la televiziunea iraniană de stat

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a apărut miercuri la televiziunea de stat şi a avertizat Statele Unite că vor exista „daune ireparabile” în caz de intervenţie în Iran, relatează Reuters şi AFP.

Ca răspuns la cererea preşedintelui american ca Iranul „să se predea necondiţionat” – făcută într-o postare pe reţeaua sa Truth Social – , ayatollahul a declarat: „Americanii ar trebui să ştie că orice intervenţie militară americană va fi însoţită, fără îndoială, de daune ireparabile”.

Referindu-se la ameninţările lui Trump, el a spus că cei care cunosc istoria Iranului ştiu că iranienii nu răspund bine la limbajul ameninţărilor.

El a spus că Iranul nu va accepta o pace sau un război impus. „Poporul iranian rămâne ferm împotriva unui război impus, la fel cum va rămâne ferm împotriva unei păci impuse, iar acest popor nu se va supune nimănui”, a spus el la începutul discursului său.

Khamenei a adăugat că Israelul a făcut o greşeală imensă şi va fi pedepsit pentru aceasta. 

„Nu vom uita sângele martirilor şi atacul israelian asupra teritoriului lor”, a promis el.

Terapie fără programare, în timpul orelor de lucru – birourile pet-friendly sunt cu adevărat motivante

Arbitru din Italia la meciul României cu Danemarca, de la Euro U19