Economistul Radu Georgescu, avertisment sumbru: ‘România este în insolvență. Ne așteaptă 10 ani de criză’

Economistul Radu Georgescu avertizează că România se îndreaptă cu pași repezi spre colaps financiar, într-un mesaj virulent publicat pe rețelele sociale. Potrivit acestuia, deficitul bugetar, consumul excesiv, datoria externă și scăderea economică din primul trimestru al anului 2025 indică faptul că țara este deja într-o formă mascată de insolvență.

Radu Georgescu, cunoscut pentru avertismentele sale recurente privind sănătatea economică a statului român, spune că „graficele nu mint”, iar datele actuale arată o implozie inevitabilă a bugetului public, a pieței de consum, a sectorului imobiliar și a bursei.

„Dacă România ar fi fost o firmă, era de mult în insolvență. Lunar, România cheltuie cu 30% mai mult decât încasează. Nu trebuie să fii economist ca să înțelegi că acest scenariu merge către incapacitate de plată și faliment.”

ANALIZA COMPLETĂ: Postarea integrală a economistului Radu Georgescu

„Lecția zilnică de economie

Când trebuie să iei o decizie economică, întâi trebuie să te uiți pe un grafic.

Graficele nu mint. Graficele te ajută să navighezi prin turbulențele economice.

În ultimii 3 ani, periodic am prezentat familiei, clienților CFO Network și celor care mă urmăresc pe rețelele sociale, grafice cu indicatorii economici ai României.

Am explicat că România va ajunge în situația Greciei din 2009, adică în incapacitate de plată.

Dacă România ar fi fost o firmă, era de mult în insolvență.

Lunar, România cheltuie 30% mai mult decât încasează.

Nu trebuie să fii economist să înțelegi că scenariul acesta merge către incapacitate de plată și faliment.

Probabil că știi, Grecia a făcut implozie când deficitul bugetar a trecut de 9% din PIB.

În 2024, România a avut deficit bugetar de 9,3% din PIB.

Pe structura actuală de venituri și cheltuieli, deficitul pe 2025 va fi între 10–12%.

Puțini știu că actualul deficit pe 2025 este calculat de Guvern pe baza unei creșteri economice ipotetice de 2,5%.

Dar datele pe primul trimestru 2025 arată că economia a crescut 0% față de trimestrul precedent.

Cei care au cât de cât o legătură cu date financiare știu că atunci când spui că ai creștere 0%, de fapt este scădere.

Nu trebuie să fii economist să înțelegi ce se va întâmpla în România.

Economia României scade în condițiile actuale de deficit bugetar imens.

Ce crezi că se va întâmpla când vor dispărea din economie 60–100 miliarde lei? Anual.

Văd că sunt la modă ghicitorile.

Este un cuvânt din 9 litere.

Ca harababura economică să fie și mai mare, România are și cel mai mare deficit de cont curent din Europa.

Am pus în comentariu graficul privind contul curent.

Mai este o țară care are un deficit de cont curent ca al nostru.

Această țară se numește Turcia.

Dacă ești curios, poți să cauți cât s-a devalorizat lira turcească în ultimii 3 ani și cât este inflația în Turcia.

Va urma o perioadă dificilă economică de cel puțin 10 ani.

Posibil mai mult.

Grecia nu a revenit la nivelul economic din 2008 nici după 17 ani.

Partea proastă este că se vor sparge toate bulele din România:

• consumul excesiv

• creditarea

• imobiliarele

• bursa

Și că mulți vor învăța live economie pe banii lor și pe pielea lor.

Partea bună este că vom realiza ce este cu adevărat important în viață.”, conchide Radu Georgescu.

Israelul începe să aibă o problemă majoră: interceptorii sistemului antirachetă Arrow, aproape epuizați

Se lansează Trenul Leon – Primul automotor DMU fabricat integral în România după 80 de ani