Bloomberg| S-a aflat data la care SUA ar putea ataca Iranul: Se așteaptă undă verde de la Donald Trump (Surse)

Potrivit presei americane, Trump ar fi aprobat deja un plan de atac, dar aşteaptă să vadă dacă Iranul va renunţa la programul său nuclear. Iar o analiză a Wall Street Journal arată că o implicare directă a americanilor în conflictul dintre Iran şi Israel, ar declanşa un război mondial. Între timp, liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a spus miercuri că ţara sa nu se va preda „niciodată” Israelului, notează Observator.

The Times of Israel relatează că Iranul a lansat joi dimineață aproximativ 30 de rachete balistice asupra Israelului, conform evaluărilor făcute de armata israeliană (IDF).

Cel puțin 47 de persoane au fost rănite în urma ultimelor atacuri cu rachete lansate de Iran, actualizând bilanțul anterior și raportând încă 18 persoane rănite „în timp ce fugeau spre adăpost”.

Pe lângă atacul asupra centrului medical Soroka din Beersheba, o altă rachetă a lovit un bloc de locuințe cu mai multe etaje, iar alte câteva clădiri rezidențiale au fost avariate în cel puțin două locuri din apropiere de Tel Aviv, a anunțat serviciul israelian de urgență Magen David Adom.

Donald Trump a declarat miercuri că preşedintele rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi de conflictul din Ucraina, înainte de a încerca să joace rolul de mediator în criza dintre Israel şi Iran, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.

„Am vorbit ieri cu el şi mi-a propus să fie mediator. I-am spus: Fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuţi. Să ne ocupăm mai întâi de medierea pentru Rusia, bine? Poţi să te ocupi de asta (conflictul din Orientul Mijlociu – n.r.) mai târziu”, a declarat preşedintele american în timpul unei discuţii cu jurnaliştii la Casa Albă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Spital din Israel lovit în plin de o rachetă iraniană – Netanyahu promite răzbunare

Rusia, în fața unei recesiuni iminente. Ministrul Economiei avertizează