Contribuţia financiară a politicii de coeziune a UE a fost de 1.000 de miliarde de euro între 1989 şi 2023 şi încă 400 de miliarde de euro planificaţi până în 2027, reprezentând cea mai mare politică de dezvoltare regională de acest tip din lume. Potrivit Comisiei Europene, politica de coeziune a contribuit la reducerea disparităţilor sociale şi economice din cadrul UE. Convergenţa este însă neuniformă la nivelul regiunilor.
În documentul lor de analiză, auditorii atrag atenţia asupra mai multor factori importanţi care au influenţat eficacitatea finanţării din domeniul coeziunii şi asupra lecţiilor care se pot învăţa din experienţa Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR). Toate aceste aspecte trebuie avute în vedere la elaborarea şi punerea în aplicare a viitoarei politici de coeziune, care începe în 2028.
„Politica de coeziune este principala politică de investiţii a UE şi este adesea considerată o piatră de temelie a integrării europene. Punerea sa în aplicare nu este însă ideală. Discuţiile referitoare la direcţia pe care ar trebui să o urmeze politica de coeziune după 2027 şi la elementele definitorii ale acesteia au început. Analiza Curţii oferă informaţii valoroase despre lecţiile învăţate din politica anterioară şi din MRR, sugerând totodată cum ar putea drumul parcurs până acum să contureze traseul viitor al politicii, de la definirea şi punerea în aplicare a acesteia, până la gestionarea şi supravegherea ei”, a afirmat Alejandro Blanco Fernandez, membrul Curţii responsabil de acest document de analiză.
Auditorii observă că, de-a lungul timpului, politica de coeziune a trebuit să acopere un set tot mai mare de priorităţi şi de obiective ale UE. Având în vedere resursele semnificative puse la dispoziţia sa, această politică a răspuns deseori şi unor situaţii excepţionale, cum ar fi pandemia de COVID-19 şi fluxul masiv de refugiaţi din Ucraina în 2022. Auditorii recunosc cât este de important să se dea dovadă de flexibilitate în utilizarea fondurilor, însă avertizează că acest lucru fragmentează şi mai mult politica de coeziune şi riscă să o devieze de la obiectivul său principal: reducerea disparităţilor regionale. Este esenţial ca obiectivele viitoarei politici de coeziune să rămână ancorate în nevoile de dezvoltare ale fiecărei regiuni şi să acorde în continuare prioritate consolidării convergenţei economice şi sociale.
În ultimele perioade, în aplicarea politicii de coeziune, s-a pus un accent mai mare pe performanţă, însă fără prea mult succes. În acest sens, s-ar putea avea în vedere sprijinirea reformelor naţionale şi regionale menite să crească eficienţa şi eficacitatea investiţiilor finanţate de UE. În plus, auditorii UE au subliniat în mod repetat că, prin consolidarea monitorizării şi evaluării performanţei, s-ar facilita o politică bazată pe date concrete.
O altă problemă ridicată de Curte este că fondurile politicii de coeziune nu sunt utilizate (adică absorbite) în timp util. Potrivit auditorilor, este important să se adopte din vreme cadrul legislativ necesar, ceea ce ar permite o programare mai rapidă, şi să se asigure un nivel adecvat de prefinanţare, astfel încât execuţia fondurilor să înceapă la timp. Oportunitatea creării de sinergii cu alte instrumente ale UE este o altă recomandare propusă de auditori.
Curtea de Conturi Europeană a atras în repetate rânduri atenţia asupra faptului că politica de coeziune este reglementată de norme adesea prea complexe, de natură să ducă la o birocraţie inutilă şi la un risc ridicat de eroare. Cadrul actual de asigurare nu permite atenuarea cu adevărat a acestui risc. Dacă pentru următoarea politică de coeziune se va aplica un model de finanţare bazat pe performanţă, este esenţial să se analizeze ce anume nu a mers la nivelul MRR, mecanismul de finanţare lansat ca răspuns la pandemia de COVID-19. În mod concret, este absolut necesar să se asigure că viitoarele finanţări din domeniul coeziunii sunt gestionate cu suficientă transparenţă şi răspundere de gestiune şi că mecanismele de recuperare a fondurilor neutilizate aşa cum trebuie sunt eficace.
