Citând un mesaj de la Trump, secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat reporterilor: „Pe baza faptului că există o șansă substanțială de negocieri care ar putea sau nu să aibă loc cu Iranul în viitorul apropiat, voi lua decizia dacă să merg sau nu în următoarele două săptămâni”.
BREAKING — President Donald Trump will make a decision on whether the U.S. will get involved in the Israel-Iran conflict in the next two weeks. pic.twitter.com/tgufTEnaK4
— Hümeyra Pamuk (@humeyra_pamuk) June 19, 2025
„Poate că da, poate că nu”, a răspuns miercuri Donald Trump în timpul unui discurs susținut la Casa Albă, după ce a fost întrebat dacă SUA se apropie de atacarea instalațiilor nucleare iraniene.
„Doar nu credeți serios că voi răspunde la această întrebare? Veți lovi componenta nucleară iraniană și la ce oră anume, domnule, domnule, o veți lovi?”, a declarat ironic președintele american.
„Nici măcar nu știți dacă o voi face. Nu știți. S-ar putea să o fac. S-ar putea să nu o fac”, a adăugat el.
Liderul Statelor Unite a mai spus că „nimeni nu știe ce voi face”, dar a subliniat că „Iranul are o mulțime de probleme și vor să negocieze”.
Trump a cerut marţi Iranului să „capituleze necondiţionat” şi a afirmat că Statele Unite ştiu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi că acesta ar putea fi o ţintă uşoară pentru SUA şi Israel, dar cel puţin deocamdată îl vor lăsa în viaţă. În replică, ayatollahul Khamenei a ameninţat Statele Unite că vor suferi „pagube ireparabile” dacă se alătură operaţiunii militare israeliene.
Mesaj pentru liderul suprem al Iranului
Președintele american Donald Trump a oferit un mesaj liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, atunci când a fost întrebat despre comentariile recente ale ayatollahului potrivit cărora țara sa nu se va „preda niciodată” în conflictul cu Israelul. „Eu spun atât: mult noroc!”, a declarat Donald Trump miercuri pentru CNN la Casa Albă. Întrebat când i se va termina răbdarea cu Iranul, Donald Trump a spus: „S-a terminat deja – de aceea facem ceea ce facem”, relatează Rador Radio România.
Context
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a declarat miercuri că nu ţara sa nu va negocia cu Iranul şi că Israelul va continua campania de bombardamente lansată vineri asupra Iranului până la atingerea obiectivelor, respectiv neutralizarea programului nuclear iranian şi a stocurilor iraniene de rachete balistice, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat difuzat miercuri de armata israeliană, aceasta a atacat peste 1.100 de ţinte în Iran. Relatări anterioare confirmă atacuri inclusiv asupra centrelor nucleare de Natanz, Fordow şi Isfahan. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat marţi că noi elemente relevă lovirea directă a halelor subterane ale uzinei nucleare de la Natanz în urma bombardamentelor israeliene. Dar pentru a lovi instalaţiile nucleare iraniene situate la mare adâncime în subteran, cum este uzina de la Fordow, care este protejată de un munte, Israelul are nevoie de bombe penetrante, pe care numai SUA i le poate furniza.
În acest timp, Rusia a cerut Statelor Unite să nu se implice direct în conflictul dintre Israel şi Iran şi a avertizat că lumea se află la „milimetri distanţă de o catastrofă” în urma atacurilor israeliene asupra infrastructurii nucleare a Iranului, ce implică riscul unor emisii radioactive care să depăşească graniţele acestei ţări.