”Puterea nu înseamnă doar a fi la guvernare. Când eşti în opoziţie, putere are cel care poate schimba direcţia majorităţii executive. Prin urmare, cred că puterea este ceea ce emană din cuvântul, demnitatea, capacitatea de gândire a unui om politic. Cei care continuă să aibă putere şi după ce nu o mai au sunt cei care au făcut politică, nu management. De la un punct, puterea emană din trecutul tău: nu din funcţiile pe care le-ai avut, ci din acţiunile tale. (…) Există o jumătate uitată a puterii, responsabilitatea. Când ai putere, eşti responsabil pentru tot ce îngrijeşti, educi, dezvolţi, pentru toţi cei care au făcut ca puterea să îţi aparţină. Pesimismul realismului politic spune că puterea nu se dă, se ia. Nu împărtăşesc însă această idee. Puterea vine întotdeauna din relaţia cu oamenii şi de la ei. Iar dacă eşti un democrat convins, atunci ştii că puterea ţi se dă printr-un singur instrument incontestabil: votul”, spune fostul preşedinte, relatează Agerpres.
Despre suveranism
Iliescu a fost invitat la podcastul Avangarda, interviul fiind realizat, în urmă cu câteva săptămâni, de fostul său consilier Ionuţ Vulpescu, înainte de spitalizarea fostului şef de stat. Întrebat cum îşi explică ascensiunea suveranismului, Ion Iliescu arată că în România nu există organic un suveranism justificat ideologic, consistent cu sine însuşi.
”Suveranismul este un discurs negativ şi reacţionar, oglinda nemulţumirii faţă de clasa politică şi practicile politice în genere. Nu avem un suveranism robust, ci o variantă populistă şi resentimentară. La noi în ţară se numeşte suveranism repulsia faţă de sărăcie, disperarea faţă de inegalităţi, dezgustul faţă de ierarhii, refuzul faţă de o globalizare prost înţeleasă. Unii îl suprapun cu naţionalismul: numai că nici acela nu e înţeles corect. Naţionalismul nu înseamnă să baţi străzile purtând însemne religioase, nici să busculezi tribunele Parlamentului în costum popular, nu înseamnă nici revolta ţăranilor în faţa burghezilor – am crezut că am depăşit retorica asta de la jumătatea secolului XIX, nici afirmarea statului ca sustragere din proiecte precum Uniunea Europeană. Mi se pare o glumă bună să vrei să fii suveran, când nu poţi să faci dovada suveranităţii propriei raţiuni şi te laşi condus de sentimente, de emoţii, de ficţiuni. O revoluţie a gândirii nu ar strica deloc României: România în care Inteligenţa e suverană, asta ar fi, cu adevărat, o formă de progres cultural şi moral”, consideră Iliescu.
În opinia sa, ţara este ”divizată şi de cei care pun virgula între subiect şi predicat, şi de cei care întreţin prăpastia dintre clasa politică şi societate”.
El este de părere că prioritatea absolută o reprezintă reorganizarea administrativă.
”România funcţionează încă după principiul, după modelul administrativ complet depăşit din anii 1960. A îngheţat în această organizare şi în această mentalitate. Numai dacă administraţia se schimbă la faţă, birocraţia devine raţionalitate practică, instituţiile se umanizează, lumea va fi mai puţin impersonală şi mai autentică. Acum suntem în Uniunea Europeană. Deci – reforma statului şi reorganizarea administrativ-teritorială, pe baze europene, cu posibilitate mare de dezvoltare şi atragere de fonduri europene”, a explicat el.
În context, Iliescu susţine că revizuirea Constituţiei este importantă, dar nu prioritatea zero.
”Constituţia din 1991 a fost una bună, pentru că am lucrat la ea cu sprijinul unor specialişti din Occident: Robert Badinter e figura cea mai proeminentă. (…) Nu modificăm legile după cheremul liderilor, ci recrutăm lideri care să corespundă unor realităţi nu doar sociale sau politice, ci mai ales legislative. Nu Palatul Cotroceni trebuie să înceapă reformarea Constituţiei, pentru că ar fi un gest de putere. Reforma Constituţiei trebuie iniţiată democratic. Şi până nu vedem corpul de experţi în domeniul legislativ care să facă aceste actualizări, pentru că fondul este foarte bun, nu cred că trebuie să ne ocupăm de reforma Constituţiei ca de cea mai ardentă urgenţă a statului român”, mai spune Ion Iliescu.
