Opt state membre OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) au renunţat la reducerile voluntare de producţie şi au decis să majoreze lunar producţia în perioada aprilie – iulie 2025. În iulie este programată reuniunea în care se va decide nivelul producţiei din august.
Creşterea producţiei OPEC+ în următoarele luni nu va duce probabil la o suprasaturare a pieţei şi nu va afecta cotaţia barilului de ţiţei, a declarat şeful Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus Gazprom.
Acesta a adăugat că “noua administraţie a SUA şi-a stabilit ca obiectiv refacerea, cât mai curând posibil, a rezervelor strategice de petrol, care au scăzut la aproximativ 400 milioane de barili – mai puţin de 20 de zile de consum – iar capacitatea de stocare depăşeşte 700 milioane de barili”.
“China a anunţat că va accelera refacerea rezervelor strategice de petrol planificate pentru acest an”, a informat Alexander Dyukov.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna august a crescut cu 0,54 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 77,24 dolari.