Răsturnare de situație! Un înalt oficial iranian declarat mort de Israel e de fapt viu: ‘Sunt viu și gata să mă sacrific’

#image_title

„Sunt viu și gata să mă sacrific”, ar fi declarat Ali Shamkhani (n. r.: foto) într-un mesaj adresat liderului suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei. “Victoria este aproape. Numele Iranului va străluci pe culmile istoriei ca întotdeauna”, se arată în mesajul său, publicat de un număr mare de instituții media iraniene afiliate statului.

Shamkhani, unul dintre principalii consilieri ai lui Khamenei, a fost declarat mort de Israel și de presa iraniană după loviturile Israelului asupra Iranului din 13 iunie.

Vineri, mai multe publicații iraniene, printre care IRNA, Tasnim și Fars, au declarat că Shamkhani nu a murit, relatând în schimb că a fost „grav rănit și spitalizat” și că acum se află „în stare stabilă”.

Nu au fost publicate noi poze cu Shamkhani alături de mesajul său raportat.

Shamkhani a ocupat anterior funcția de înalt responsabil cu securitatea națională a Iranului și a deținut funcții de conducere în cadrul Corpului Gardienilor Revoluției Islamice și al Ministerului Apărării.

Foarte cunoscut în cercurile de politică externă de la Washington și din Europa, el a fost recent consilierul-cheie al Iranului în cadrul recentelor discuții nucleare cu SUA, care au ajuns într-un punct mort în urma atacurilor Israelului.

A fost descoperit ‘butonul’ din creier care poate opri instant consumul de alcool

Șeful Agenției pentru Energie Atomică demolează teoria Israelului de a ataca Iranul: ‘O decizie politică care nu are nimic de-a face cu ceea ce spunem noi’