VIDEO Nicușor Dan l-a desemnat pe Ilie Bolojan să formeze noul Guvern al României / Compromisul la care au ajuns

#image_title

Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri că a decis să îl desemneze pe liderul PNL Ilie Bolojan în funcția de prim-ministru.

„Îl desemnez pe dl Bolojan ca prim-ministru”, a spus Nicușor Dan.

„Este în interesul României ca guvernul să beneficieze de sprijinul unei majorități solide și să existe o colaborare reală între forțele politice care îl susțin. Am încredere că acest lucru se va întâmpla”, a continuat Nicușor Dan.

Totodată, șeful statului a recunoscut că întrebarea societății privind durata de o lună a negocierilor a fost „una legitimă”. El a explicat durata negocierilor, subliniind că, „în democrațiile consolidate, asemenea negocieri pot dura mult mai mult”. El a adăugat că au fost abordate „chestiuni sensibile și măsuri dificile” asumate de partide.

„Prioritară rămâne relansarea economică, însă pentru asta este nevoie de o bază solidă. Este esențial să muncim împreună, iar responsabilitatea revine atât guvernului, cât și coaliției. Trebuie să corectăm deficitul bugetar”, a afirmat șeful statului.

Nicușor Dan a declarat că Ilie Bolojan este „cea mai potrivită persoană pentru a implementa ajustările necesare în aparatul statului”, evidențiind că, în funcțiile ocupate anterior, Bolojan a demonstrat capacitatea de a reduce și eficientiza cheltuielile, având totodată o viziune clară de dezvoltare.

„Va avea în mine un partener”, a conchis președintele.

Compromis între Dan și Bolojan

Președintele României, Nicușor Dan, și liderul PNL, Ilie Bolojan, au ajuns vineri la un acord menit să deblocheze criza politică, iar Bolojan să fie desemnat premier și să înceapă formarea guvernului, care ar urma să fie susținut, cel puțin conform discuțiilor de până acum, de PSD, PNL, USR și UDMR.

Potrivit surselor Profit.ro, Bolojan a acceptat solicitarea președintelui de a nu majora cota generală de TVA de la 19% la 21%, însă sunt planificate creșteri ale cotelor reduse de TVA, în prezent de 5% și 9%.

O variantă analizată prevede majorarea cotei reduse de TVA de la 5% la 11%, precum și a celei de 9% tot la 11%, în timp ce pentru restaurante și imobiliare cota TVA ar urma să crească la 19%.

O altă propunere ar implica creșterea cotei reduse de TVA de la 5% la 9%, iar pe cea de 9% la 19%, menținându-se în același timp cote reduse pentru medicamente destinate uzului uman (excluzându-le pe cele veterinare) și pentru alimente.

Blocajul de la Cotroceni

Nicușor Dan intenționa să îl desemneze joi pe Ilie Bolojan drept candidat pentru funcția de premier, însă a renunțat la acest plan din cauza divergențelor privind creșterea TVA-ului – măsură susținută de Bolojan ca soluție pentru reducerea deficitului bugetar record generat de guvernarea PSD-PNL sub conducerea lui Marcel Ciolacu.

Cei doi s-au întâlnit și joi la Cotroceni, după consultările pe care Nicușor Dan le-a avut cu reprezentanții partidelor parlamentare. În cadrul discuției, Bolojan a avertizat că România se confruntă cu riscul unei crize de finanțare dacă nu sunt crescute rapid veniturile bugetare. Președintele i-a cerut însă alternative, întrucât a promis în campania electorală că nu va majora TVA-ul.

În lipsa unui acord, Bolojan a transmis că, dacă președintele nu are încredere în viziunea sa, atunci PNL este dispus să susțină un alt candidat pentru funcția de premier, care să beneficieze de sprijinul lui Nicușor Dan, conform acelorași surse.

Bolojan a prezentat calcule ce arată necesitatea creșterii TVA-ului pentru a acoperi o parte din deficitul bugetar acumulat sub guvernul Ciolacu. Totuși, Nicușor Dan a respins propunerea, invocând promisiunile electorale, fără a oferi însă o alternativă clară pentru creșterea veniturilor bugetare

România „interimară”

Propunerea ca Ilie Bolojan să preia conducerea Guvernului a fost susținută atât de președintele Nicușor Dan, cât și de PNL, USR și UDMR.

Ilie Bolojan a revenit la conducerea Senatului și a preluat, totodată, funcția de președinte interimar al PNL, după ce asigurase interimatul la Cotroceni în cel mai lung mandat prezidențial interimar de până acum, cu o durată de aproximativ 100 de zile.

El a devenit președinte interimar în urma demisiei lui Klaus Iohannis, care a avut loc pe 3 februarie 2025.

Timp de o lună și jumătate, România s-a aflat într-o situație fără precedent, având atât un președinte interimar, cât și un premier interimar.

Un tânăr a fost arestat pentru viol asupra unei minore, în formă continuată/ Bărbatul a câştigat treptat încrederea fetei iniţiind o relaţie cu mama acesteia

Raportul EcoFin pentru România arată rău, rău de tot: Țara noastră este într-o situație gravă