Raportul EcoFin pentru România arată rău, rău de tot: Țara noastră este într-o situație gravă

#image_title

Din primele discuții care au reieșit din EcoFin, situația României este rea de tot. Deficitul bugetar se duce la 8,6% din PIB și datoria publică se apropie de 60% din PIB.

Miniștrii de Finanțe din UE arată că reforma fiscală trebuia să fie deja implementată, iar România este în punctul în care încă negociază. Blocajul politic din țara noastră nu face decât să ne agraveze situația.

– România ar putea încheia anul cu un deficit de 8,6% din PIB

– ⁠Datoria publică ar putea crește la aproape 60% din PIB până la finalul anului (59,4% mai exact)

– ⁠În 2024, cheltuielile cu salariile din sectorul public au crescut cu 21,5%, iar cheltuielile sociale (inclusiv pensiile, ajutoarele) au crescut cu 19,5%

– ⁠Reforma fiscală ar fi trebuit implementată deja, există un risc major ca România să nu reducă deficitul până în 2030

– ⁠Concluzia este că România nu a respectat recomandările Comisiei Europene

“Miniştrii vor fi invitaţi să aprobe acţiuni suplimentare în cadrul procedurilor de deficit excesiv pentru două state membre – România şi Belgia. În special, se aşteaptă ca Consiliul EcoFin să adopte o decizie care să stabilească faptul că România nu a luat măsuri eficiente pentru a-şi reduce deficitul excesiv, deschizând calea pentru posibile măsuri suplimentare dacă această ţară nu ia măsuri rapide pentru a-şi reduce dezechilibrele fiscale. Aceasta vine în urma unei recomandări anterioare a Consiliului care recomanda ca România să pună capăt situaţiei sale de deficit excesiv până în 2030. Pentru Belgia, Comisia a propus o recomandare revizuită pentru a-şi pune capăt deficitului excesiv până în 2029. Se aşteaptă ca EcoFin să decidă cu privire la acţiunile suplimentare din cadrul procedurii de deficit excesiv, care decurg din recomandările Comisiei din Pachetul de primăvară 2025, în cadrul următoarei sale reuniuni din 8 iulie 2025”, arată acum Comisia Europeană

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Nicușor Dan l-a desemnat pe Ilie Bolojan să formeze noul Guvern al României / Compromisul la care au ajuns

Luis Enrique laudă defensiva de fier a lui Botafogo