Franţa: Două măcelării au fost închise de autorităţi după ce un copil a murit din cauza unei boli rare

#image_title

Anchetatorii au descoperit că cei mai mulţi dintre copii consumaseră carne provenită de la magazine din Saint-Quentin, a anunţat prefectura vineri.

Opt copii cu vârste între un an şi 12 ani, care locuiesc în oraşul cu 53.000 de locuitori şi în regiunile învecinate, au fost spitalizaţi în ultima săptămână cu diaree severă.

Cinci dintre ei au dezvoltat sindrom hemolitic-uremic (SHU), o formă rară de insuficienţă renală acută, afecţiune care a provocat decesul unui băiat de 12 ani.

De obicei, SHU apare la copii ca urmare a unei infecţii intestinale. Determină formarea unor cheaguri de sânge care produc blocaje la nivel cerebral, al inimii şi mai ales la nivelul rinichilor.

Un număr de până la 165 de cazuri de copii cu SHU sunt documentate în Franţa în fiecare an.

Autorităţile le-au recomandat rezidenţilor să nu consume produse din carne cumpărate de la magazinele închise până când testele de laborator nu vor stabili cu certitudine cauza îmbolnăvirilor.

Accident feroviar în Gorj: O femeie a rămas cu piciorul amputat

Viktor Orban pune ‘tunurile’ pe Comisia Europeană: ‘CE comite o fraudă clară, o bătaie de joc din partea Bruxelles-ului la adresa statului de drept’