VIDEO Incendiu într-un salon al unei secții de Psihiatrie din Cluj-Napoca: pompierii intervin la fața locului

#image_title


Pompierii intervin sâmbătă pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit într-un salon al Secției de Psihiatrie situată pe strada Victor Babeș din municipiul Cluj-Napoca.

La fața locului intervin patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoplatformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD.

În momentul sosirii echipajelor la fața locului, toți pacienții din secția spitalului, aproximativ 20 de persoane, erau evacuați împreună cu personalul medical.

Pompierii au acționat pentru stingerea flăcărilor care au cuprins saltelele și lenjeria de pat dintr-un salon.

Pompierii asigură, la ora transmiterii știrii, evacuarea fumului din toate încăpererile spitalului și verificarea tuturor încăperilor.

Comisarii ANPC au controlat din nou un restaurant chinezesc din Bucureşti pe care îl închiseseră acum câteva zile şi au intrat într-un depozit unde le fusese refuzat accesul / Produse expirate, gândaci şi pereţi murdari, în incinta respectivă VIDEO

Insurgenţii houthi ameninţă să atace nave americane în Marea Roşie dacă SUA lovesc Iranul