Lehecka, aflat în prezent pe locul 30 în clasamentul mondial, s-a impus după două ore şi şapte minute de joc în faţa lui Draper (locul 6 ATP), favoritul publicului.
Cehul îl va înfrunta duminică, în finală, pe câştigătorul întâlnirii dintre spaniolii Carlos Alcaraz şi Roberto Bautista Agut.
La 23 de ani, Jiri Lehecka va juca a cincea sa finală în circuitul profesionist şi prima într-un turneu de categoria ATP 500. El le-a disputat pe celelalte patru pe suprafaţă dură, cucerind două trofee, la Adelaide, în 2024 (după o finală cu Jack Draper) şi la Brisbane, în luna ianuarie a acestui an, potrivit AGERPRES.