Delvine Relin Meringor, care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost testată pozitiv la cinci controale în afara competiţiei, între octombrie 2022 şi august 2023: pe 7 octombrie 2022, 22 şi 31 iulie 2023, 8 şi 19 august 2023.
Atleta a recunoscut că a încălcat articolul 2.2 din Regulamentul antidoping al ADAK (folosirea unei substanţe sau metode interzise), acceptând o suspendare de trei ani, între 11 ianuarie 2025 şi 10 ianuarie 2028.
Delvine Relin Meringor (32 ani) a fost descalificată din toate competiţiile la care a participat din 7 octombrie 2022, toate medaliile, punctele şi premiile fiind anulate.
Delvine Relin Meringor a ocupat locul 7 în cursa de maraton de la JO 2024, iar în decembrie anul trecut s-a clasat pe locul al patrulea la Europenele de cros de la Antalya, potrivit AGERPRES.