Siria: Atentat sinucigaş la o biserică din Damasc. Au murit cel puţin 15 persoane

#image_title

Cel puţin 15 persoane au murit, duminică, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene Damasc, au declarat surse din cadrul forţelor de securitate, potrivit Reuters.

Este primul atentat sinucigaş cu bombă din Damasc de la răsturnarea regimului Bashar al-Assad de către rebelii islamişti în decembrie.

Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atentatorul sinucigaş era membru al Statului Islamic. Acesta a intrat în biserică, a deschis focul şi apoi şi-a detonat vesta explozivă, a adăugat ministerul într-un comunicat.

O sursă din domeniul securităţii, care a dorit să rămână anonimă, a declarat că în atac au fost implicaţi doi bărbaţi, inclusiv cel care s-a aruncat în aer.

Agenţia de ştiri oficială a Siriei a citat iniţial Ministerul Sănătăţii, care a estimat numărul preliminar al victimelor la nouă morţi şi 13 răniţi.

O transmisiune în direct de la faţa locului realizată de apărarea civilă siriană, Căştile Albe, a arătat scene de distrugere din interiorul bisericii, inclusiv podea plină de sânge şi bănci şi zidărie sparte.

Preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa, care a condus ofensiva împotriva lui Assad înainte de a prelua puterea în ianuarie pentru o fază de tranziţie, a afirmat în repetate rânduri că va proteja minorităţile în timpul mandatului său.

 

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni duminică, la solicitarea Iranului

Vicepreședintele JD Vance: SUA nu au niciun interes să trimită alte trupe americane în Orientul Mijlociu. Trump speră la o soluție diplomatică cu Iranul