Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că preia acest mandat ”într-o perioadă complicată pentru România şi pentru sectorul energetic”, arătând că priorităţile sunt protejarea consumatorilor vulnerabili şi creşterea capacităţilor de producţie a energiei.
”Preiau cu responsabilitate mandatul de ministru al Energiei, într-o perioadă complicată pentru România şi pentru sectorul energetic. Prioritatea zero: protejarea consumatorilor vulnerabili şi creşterea capacităţilor de producţie a energiei”, a arătat Bogdan Ivan, luni seară, într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că va căuta, împreună cu specialiştii, soluţii responsabile, finanţare europeană şi investiţii strategice în energie nucleară, eoliană, solară, hidroenergie şi gaz.
”Scopul este clar: să creştem producţia de energie, să modernizăm infrastructura şi să asigurăm stabilitatea sistemului energetic naţional. Voi comunica transparent. Voi lua decizii cu responsabilitate. Voi lucra pentru oameni. Mulţumesc pentru încredere dragilor mei bistriţeni şi echipei Partidului Social Democrat din care fac parte”, a conchis Ivan.