FC Rapid îl numește pe Mircea Mereuță director executiv al clubului

#image_title

Potrivit sursei citate, după trei ani petrecuţi în cadrul organizaţiei rapidiste, timp în care a condus departamentele de ticketing şi licenţiere, Mircea Mereuţă preia acum conducerea executivă a clubului.

„Este o onoare şi o mare responsabilitate să preiau funcţia de Director Executiv al unui club cu o istorie, tradiţie şi spirit unic precum Rapid. În ultimii ani, am avut privilegiul de a face parte din acest proiect ambiţios şi de a lucra alături de oameni dedicaţi şi pasionaţi. Îmi propun să continui procesul de profesionalizare a clubului, să consolidăm structura administrativă şi să creştem performanţa în toate departamentele. Avem obiective clare pe termen lung şi sunt încrezător că, împreună cu echipa din club, cu partenerii şi – mai ales – cu suporterii noştri extraordinari, vom duce Rapidul acolo unde îi este locul. Le mulţumesc tuturor pentru încredere şi susţinere. Hai, Rapid!”, a declarat noul director executiv al Rapidului.

El îl înlocuieşte în funcţie pe Marian Mihail. Acesta va face parte în continuare din organigrama clubului, urmând să ocupe funcţia de director juridic.

Iranul, pregătit de armistițiu cu o condiție. Israel are de făcut un singur lucru

Medicul Gabriel Ştefănescu: Cea mai frecventă leziune de ligament intraarticular este cea a ligamentului încrucişat anterior. Cei mai des întâlniţi pacienţi sunt într-adevăr în rândul oamenilor activi, dar am întâlnit şi pacienţi din sfera obişnuită