Război total între administrația Trump și serviciile de informații ale SUA, pe tema loviturilor asupra bazelor nucleare ale Iranului

#image_title

“Este scandalos, este trădare și trebuie să fie investigat. Oricine este responsabil pentru aceasta ar trebui să fie tras la răspundere”, a declarat el pentru Fox News.

El a adăugat că a citit toate rapoartele de evaluare a pagubelor, afirmând că nu există „nicio îndoială” că toate cele trei situri nucleare lovite de SUA au fost „distruse”.

Donald Trump pare să fi susținut afirmațiile lui Witkoff, postând pe Truth Social un fragment din interviul difuzat de Fox, în care acesta spune:

„Am lansat 12 bombe penetrante asupra bazei Fordow. Nu există nicio îndoială că au străpuns plafonul… și nu există nicio îndoială că a fost OBLITERATĂ. Așadar, orice relatare care sugerează, într-un fel sau altul, că nu ne-am atins obiectivul este pur și simplu ridicolă!”.

După cum am relatat, o primă evaluare a serviciilor de informații ale Pentagonului privind atacul american asupra Iranului de sâmbătă a pus la îndoială afirmațiile administrației potrivit cărora programul nuclear a fost “distrus”.

SUA au lovit trei instalații nucleare din Iran – Fordo, Natanz și Isfahan – cu bombe “bunker buster” capabile să penetreze 18 m de beton sau 61 m de pământ înainte de a exploda.

Dar surse familiare cu evaluarea spun că centrifugele iraniene sunt în mare parte “intacte” și că impactul a fost limitat la structurile de deasupra solului.

Intrările în două instalații nucleare au fost sigilate, iar o parte din infrastructură a fost distrusă sau deteriorată, însă o mare parte din instalații, care se află la mare adâncime în subteran, au rămas intacte.

Sursele anonime au declarat presei americane că se estimează că atacul a întârziat Iranul doar “câteva luni, cel mult”, și că orice reluare a programului său nuclear ar putea depinde de cât timp îi va lua țării să sape și să facă reparații.

Sursele au confirmat, de asemenea, pentru CBS că o parte din stocul de uraniu îmbogățit al Iranului a fost mutat înainte de atacuri, conform evaluării serviciilor de informații.

Sursa: www.stiripesurse.ro

SUA: secretarul american al sănătății, Robert F. Kennedy Jr., a reangajat 942 de persoane care au fost concediate anterior de la CDC

Număr record de panouri solare în China