De ce 5%?
Pentru că Statele Unite ale lui Donald Trump o cer, în caz contrar ameninţând să nu mai apere „rău-platnicii”.
Dar şi pentru că această cifră corespunde, în esenţă, sumelor necesare pentru menţinerea capacităţilor de apărare ale NATO în faţa ameninţării ruse în creştere. Noile obiective privind capacităţile militare au fost aprobate oficial de miniştrii apărării ai Alianţei la începutul lunii iunie.
Acestea sunt revizuite la fiecare patru ani. Fiecare ţară primeşte propriile sale obiective sub forma unei „cărţi albastre” şi este liberă să utilizeze orice mijloace doreşte pentru a le atinge.
Cine va controla?
Aceasta este una dintre principalele provocări. Până la sfârşitul anului 2024, doar 22 dintre cele 32 de state membre ale NATO au atins obiectivul de 2% din cheltuielile militare convenit la un summit anterior al Alianţei, în 2014.
Unele au şi propriile lor interpretări. Spania, de exemplu, a declarat că îşi va putea atinge obiectivul privind capacităţile militare cu doar 2,1% din PIB-ul său. NATO, la rândul său, asigură că Madridul va avea nevoie de cel puţin 3,5%. Fiecare ţară va trebui să prezinte NATO un raport anual în care să indice unde se află pe drumul către atingerea obiectivului de 5%.
Va exista, de asemenea, o revizuire în 2029, când obiectivele privind capacitatea militară vor fi actualizate.
Ideea unei creşteri minime de 0,2% din PIB în fiecare an, pentru a forţa cele 32 de ţări NATO să ia măsuri, a fost abandonată în cele din urmă din cauza lipsei de consens.
5% = 3,5 + 1,5%
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus o cifră globală de 5%, care este de fapt suma a două tipuri de cheltuieli.
El propune creşterea nivelului cheltuielilor militare stricto sensu la 3,5% din PIB până în 2032, în funcţie de capacităţile militare.
Acestea nu sunt făcute publice, dar NATO a definit anumite priorităţi, cum ar fi apărarea aeriană, securitatea cibernetică şi activatorii strategici, care permit armatelor să funcţioneze (informaţii, logistică, sateliţi etc.).
Cei 3,5% ar trebui să permită o creştere globală de 30% a acestor capacităţi militare, inclusiv o creştere de cinci ori a numărului de sisteme antiaeriene.
Mark Rutte doreşte, de asemenea, ca ţările NATO să îşi mărească cheltuielile pentru securitate, în sensul cel mai larg, la 1,5% din PIB-ul lor.
Acest obiectiv este mai uşor de atins în măsura în care se referă la cheltuielile duble, civile şi militare, deja angajate sau planificate de către state.
Potrivit unui diplomat european, un „catalog” al acestor cheltuieli a fost deja întocmit, incluzând infrastructura (porturi, drumuri etc.), mobilitatea militară, securitatea cibernetică şi „rezilienţa”. Această categorie cuprinde, de exemplu, tot ceea ce se consideră necesar pentru a pregăti societăţile civile pentru război.
