Consiliul Naţional al PNL, care se reuneşte sâmbătă, va discuta despre reducerea numărului de membri în Biroul Executiv, de la 70 la circa 25, dar şi despre obligaţia liderilor ultimelor zece filiale clasate, la fiecare rundă de alegeri, să demisioneze, afirmă surse politice. Totodată, potrivit acestora, liberalii ar urma să stabilească faptul că preşedintele ales la Congres va avea un mandat de doi ani.
Potrivit surselor citate, este vorba despre o reducere a numărului de membri în Biroul Executiv al PNL, de la 70 la 25-27. Astfel, vor fi doar 8 vicepreşedinţi şi unul sau doi membri pe filială care să facă parte din BEx.
Totodată, în BEx vor exista două locuri prevăzute pentru doi oameni din afara partidului.
De asemenea, sursele susţin că se va discuta ca, după fiecare rând de alegeri, liderii ultimelor zece filiale ca rezultat să demisioneze.
La Congres, ar urma să fie ales preşedintele PNL, pe o perioadă de doi ani, cel mai probabil Ilie Bolojan.
La şedinţa PNL de sâmbătă se va discuta şi despre datoriile partidului.
Conducerea PNL se reuneşte, sâmbătă, în şedinţa Consiliului Naţional, în pregătirea Congresului din luna iulie, în care se votează un nou Statut, cu o echipă de conducere mai suplă şi descentralizarea deciziei. Liderii PNL vor să se consolideze ca un partid liberal-conservator, care să susţină modernizarea în toate domeniile, dar fără pierderea tradiţiilor şi identităţii naţionale.
Conducerea PNL se reuneşte începând cu ora 11.00, în reuniunea Consiliului Naţional, la Palatul Parlamentului.
Potrivi unor surse, pe agendă se află modificarea Statutului PNL, în sensul decentralizării şi a unei echipe de conducere mult mai suple.
Liberalii se pregătesc pentru Congresul extraordinar care va avea loc în luna iulie, pentru alegerea unei conduceri legitime, după demisia lui Nicolae Ciucă, interimatul la şefia partidului fiind asigurat de Ilie Bolojan şi Cătălin Predoiu, în perioada în care Bolojan a fost preşedinte interimar.
Recent, preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, a afirmat că în structurile de conducere ale PNL vor fi rezervate locuri pentru cooptarea personalităţilor, iar prin această măsură liberalii vor deschide porţile pentru a primi oameni de calitate pentru modernizarea formaţiunii politice.
Bolojan a mai anunţat că propune ca PNL să se consolideze ca un partid liberal-conservator astfel încât să susţină modernizarea în toate domeniile, dar fără pierderea tradiţiilor şi identităţii naţionale.
”Propunerea pe care am făcut-o este ca PNL să se consolideze ca un partid liberal-conservator care practic să însemne o modernizare cu rădăcini. Deci vom susţine o modernizare în toate domeniile, dar fără să ne pierdem tradiţiile şi identitatea noastră naţională”, a mai declarat Ilie Bolojan.