Țara unde își fac vacanțele milioane de români a fost lovită de un scandal imens: Demisii pe bandă rulantă după o fraudă cu fonduri UE

#image_title

Cea mai semnificativă numire este cea a lui Thanos Plevris, deputat cu poziții naționaliste, desemnat ministru al migrației în locul lui Makis Voridis, care a demisionat vineri. Voridis este cel mai important oficial implicat până acum în ancheta declanșată de Parchetul European, care investighează deturnarea unor sume importante din bugetul agricol al UE.

Alte schimbări includ numirea lui Haris Theocharis ca ministru adjunct de externe, Yiannis Andrianos la ministerul adjunct pentru dezvoltare rurală și alimentație, și Christos Dermentzopoulos ca ministru adjunct pentru guvernanță digitală.

Numirea lui Plevris a stârnit reacții dure din partea opoziției. Partidul Syriza a criticat direcția „extremistă” a premierului Mitsotakis, numind alegerea lui Plevris o continuare a unei linii „inumane și periculoase” în privința migrației. La rândul său, partidul Noua Stângă a calificat numirea drept „un mesaj de ură, rasism și autoritarism”, amintind declarații controversate ale noului ministru despre securizarea granițelor, acesta susținând „Securitatea frontierelor nu poate exista dacă nu există victime și, ca să fie clar, dacă nu există decese”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

OpenAI apelează la cipurile AI ale Google pentru a-şi alimenta produsele, susţine o sursă

India respinge afirmaţiile Pakistanului prin care încearcă să o învinovăţească pentru atacul din Waziristan