Vadoo Fest are loc la poalele munţilor Penteleu, între 15 şi 18 august. Concerte live şi DJ sets pe cele două scene

Vadoo Fest va avea loc între 15 şi 18 august, la Vadu Oii, la poalele munţilor Penteleu – la trei ore de Bucureşti, două ore de Braşov şi o oră şi jumătate de Buzău.

Artiştii vor performa anul acesta pe cele două scene: Main Stage şi Birt Stage. Din line-up vor face parte şi artişti internaţionali, doi dintre ei fiind pentru prima dată în România – Queen Omega şi Rajery, cărora li se alătură Trio Mandili. Întregul line-up este construit în zona de ”World Music”, cu concertele live şi Dj Sets la Birt Stage. 

Programul pe ore al concertelor este afişat pe conturile de social media: instagram.com/vadoofest/ şi facebook.com/vadoofest

Activităţi pentru o experienţă completă

Cele patru zile sunt special gândite pentru a avea o experienţă completă: muzică, artă, ateliere şi diferite activităţi, toate inspirate de tema comună: The Earth is my property X I belong to the Earth. În tot acest timp, participanţii la festival pot alege să se deconecteze la clasele de Asthanga Yoga sau Hatha Yoga (ce includ şi meditaţie ghidată), să-şi lase imaginaţia liberă în timp ce colorează mandale, să-şi exploreze zona de confort participând la „Natural boundaries” (atelierul psihologic de creaţie în mijlocul naturii), să încerce să înţeleagă Universul şi să-i descopere imensitatea la atelierul de astrologie, să înveţe ritmuri noi la tobele africane şi multe alte activităţi pe care le vor descoperi la faţa locului.

În program

Evenimentul de artă by Alt Real: Sâmbătă, la ora 16:00, în zona Alt Real, va avea loc evenimentul de artă contemporană, rezultatul laboratorului de creaţie şi experiment, mentorat în acest an de Lia şi Dan Perjovschi.
Liniştea deplină înseamnă tolăneală în hamacele de la Bălăngănel şi pe baloţii de paie, dar şi sub forma unei plimbări în picioarele goale pe aleea senzorială.
Povocarea ”mission impossible” tree: Din când în când, liniştea deplină va fi întreruptă de activităţi provocatoare, inspirate din filmul cu acelaşi nume.
Cola de casă sau cocktailurile preparate cu siropuri făcute în casă sunt ”ingredientele speciale”, ce condimentează experienţa festivalului cu gusturi noi, naturale şi locale.

Pregătiri

Participanţii sunt sfătuiţi să-şi ia în bagaj tot echipamentul pentru camping, loţiunea cu SPF, pălăria de soare, spray-urile anti-ţânţari, binoclu pentru birdwatching şi păturile pentru când se lasă seara (că aşa-i la munte).
Pentru cei care preferă să campeze cu autorulota sau rulota, accesul este permis la 700 de metri de campingul festivalului, la „Om Resort”.
Carpooling: Sunt multe beneficii atunci când împarţi o maşină: costuri de transport reduse, poveşti împărtăşite şi poate chiar prietenii noi. Şi în acest an, organizatorii îi încurajează pe cei care au loc liber în maşină să posteze oferta pe grupul de Facebook Vadoo Fest. Maşinile pot fi lăsate apoi în parcarea festivalului.

Pentru a ajunge la Vadoo Fest, participanţii trebuie să urmeze DN10 Braşov – Buzău în direcţia Varlaam – Gura Teghii, trecând pe lângă localitatea Nehoiu. Cel mai simplu mod de a ajunge este să introducă „Vadoo Fest” în GPS. De asemenea, există opţiunea de a călători cu trenul până în Nehoiu şi apoi de a lua un autobuz până în Varlaam. De acolo, participanţii fie vor face o plimbare de aproximativ 4 km până la locaţia festivalului, fie vor căuta un partener de drum cu maşină.

Accesul la festival

Accesul se face din parcare, pe scările de piatră. Acolo participanţii vor primi brăţara şi le va fi scanat biletul. Intrarea se va face începând cu ziua de joi, ora 10:00.
Campingul este amenajat la marginea pădurii, cu alei de piatră şi lumină ambientală permanentă. Este împărţit în mai multe zone, una dintre ele fiind ”Quiet Zone”, dedicată familiilor cu copii sau celor care preferă mai multă linişte. 

În cadrul festivalului există un birT, precum şi spaţii cu mâncare tradiţională reinterpretată, din ingrediente bio şi organice. Mai mult, începând cu acest an, festivalierii îşi pot umple gratuit sticlele cu apă potabilă din zona Tavernei.
Orice animal de companie este binevenit şi încântat să alerge în poiană (desigur, sub supravegherea stăpânilor).

Biletele cuprind accesul pentru toate cele 4 zile şi încă mai pot fi achiziţionate online, de pe site – https://vadoofest.iabilet.ro/. Copiii sub 14 ani au acces gratuit.

În preţul biletului sunt incluse toate activităţile, precum şi accesul în camping, participarea la workshopuri şi vizitarea zonei de artă contemporană.

Ministerul Finanţelor propune adaptarea cadrului legislativ pentru a putea accesa instrumente de finanţare în cazul proiectelor de interes strategic naţional, inclusiv de apărare şi securitate naţională

Panică după un cutremur puternic de suprafaţă care a lovit Siria